Românii fac o medie de 8.000 de pași zilnic și un nivel ridicat de pregătire fizică, desi sunt foarte stresați: iată raportul pentru 2024 extras din Garmin Connect. Datele extrase oferă o privire amplă asupra sănătății și stării generale de bine a utilizatorilor aplicației Garmin din întreaga lume, împreună cu tendințele de fitness.
Utilizatorii aplicației Garmin au cel mai crescut nivel de energie (body battery) în zilele de marți, iar sâmbăta este ziua cu cel mai mic scor. Locuitorii din Olanda au cel mai mare body battery, iar cei din Japonia cel mai mic. România se situează în partea inferioară a clasamentului, cu o medie de 68.
Media globală pentru scorul de somn este 71. Cel mai bine par să doarmă utilizatorii din Olanda, iar cei din Indonezia au cel mai puțin odihnitor somn. În România, scorul mediu de somn pentru 2024 este 70, foarte aproape de media globală.
Stresul utilizatorilor app-ului pe plan global pare să nu fie prea mare; media este 30. Zilele de luni sunt cel mai puțin stresante, iar cele de sâmbătă au, contra-intuitiv, cel mai mare nivel de stress. Locuitorii din Malaezia sunt cel mai stresați, iar cei din Coreea de Sud înregistrează cel mai scăzut nivel al stresului monitorizat de aplicație. România are o medie de 32 – printre cele mai ridicate din clasament.
În ce privește nivelul de fitness, media globală este de 60. Utilizatorii din Noua Zeelandă sunt cel mai bine pregătiți pentru un antrenament, în timp ce Coreea de Sud se află la polul opus. În România, nivelul mediu de pregătire este de 61, depășind astfel media globală.
Nu în ultimul rând, media pașilor zilnici ai tuturor utilizatorilor Garmin de pe glob este de 8,317 pe zi. Utilizatorii din Hong Kong fac cei mai mulți pași zilnici (10.340), în timp ce în Indonezia numărul de pași este cel mai mic (5.375). În România, media zilnică de pași înregistrată de utilizatorii Garmin este de 8.025.
Iată care sunt activitățile care au crescut pe plan global cel mai mult în 2024 față de 2023:
Alergare pe pistă: +65%
HIIT: +56%
Pilates: +42%
Ciclism cu biciclete electrice: +38%
Escaladă la interior: +31%
Recent, marca Garmin a anunțat că aplicația dedicată înregistrării unui EKG (ECG) este de acum disponibilă și Australia și în țările Uniunii Europene, implicit în România, prin intermediul ceasurilor Garmin compatibile. Acestea includ seriile Venu® 3, fēnix® 8 și altele1,2. Aplicația le permite utilizatorilor să-și înregistreze ritmul cardiac și să caute semnele fibrilației arteriale de câte ori au nevoie. Cu ajutorul aplicației poate fi înregistrat un EKG de 30 de secunde, iar rezultatele pot fi vizualizate imediat, pe ceas sau în aplicația Garmin Connect, pe smartphone-ul asociat.


Proiectate în interior pentru viață în exterior, produsele Garmin au revoluționat viața pentru alergători, bicicliști, înotători și sportivi de toate nivelurile și abilitățile. Cu misiunea de a dezvolta tehnologie care îi ajută pe oameni să rămână activi și să crească performanța, Garmin consideră că fiecare zi este o oportunitate de a inova.
„Aplicația EKG (ECG) este prima funcție de smartwatch Garmin clasificată ca dispozitiv medical în Australia și Uniunea Europeană și suntem încântați să oferim acest instrument revoluționar utilizatorilor noștri, ca o altă modalitate de a rămâne la curent cu starea lor de sănătate. În stadiile incipiente ale fibrilației arteriale, simptomele sunt rare, ceea ce face dificilă detectarea într-un cadru clinic. Cu aplicația EKG (ECG), clienții pot realiza o înregistrare oricând doresc și, opțional, pot crea un raport cu rezultatele lor pentru a-l discuta ulterior cu medicul lor.” — Alexandru Moise, Sales & Marketing Garmin RO, HU, BG, MD.

Atunci când un utilizator efectuează un EKG (ECG), aplicația folosește senzori de pe un smartwatch Garmin compatibil pentru a înregistra semnalele electrice care controlează bătăile inimii. Aplicația analizează apoi acea înregistrare pentru a detecta semnele de AFib (fibrilație arterială). În plus, utilizatorii au opțiunea de a-și sincroniza rezultatele aplicației EKG (ECG) cu Garmin Connect. Prin aplicația Garmin Connect, clienții își pot vedea istoricul rezultatelor și pot crea rapoarte care pot fi partajate cu un furnizor de servicii medicale.
După obținerea recentă a autorizațiilor de reglementare în Uniunea Europeană și Australia, aplicația EKG (ECG) este acum disponibilă pentru clienții din aceste regiuni și necesită cea mai recentă versiune a aplicației Garmin Connect și a software-ului pentru fiecare smartwatch înainte de utilizare. Garmin intenționează să continue să își extindă portofoliul de produse care acceptă aplicația EKG și să o lanseze în noi regiuni, în conformitate cu aprobarările locale necesare. Pentru mai multe informații despre aplicația EKG (ECG) și despre cum poate fi configurată a fost creată pagina Garmin.com/ECG.