Simetria
Spațiul simetric nu înseamnă o repetare în oglindă a obiectelor. Scopul simetriei este de a crea o imagine echilibrată cu ajutorul obiectelor (volumetria și liniaritatea), a culorilor, a dimensiunilor. Simetria poate fi obținută foarte ușor – este suficient să împărțiți spațiul în două părți și să-l echilibrați cu ajutorul mobilierului și al altor elemente de interior.
Dar cum se face acest lucru? De exemplu, mobilierul masiv amplasat într-o parte a încăperii va fi echilibrat cu o gamă de culori mai saturată sau cu texturi evidente ale pereților în cealaltă jumătate a camerei. Pentru a realiza o armonie confortabilă din punct de vedere vizual, folosiți detalii subtile – repetarea detaliilor sau a ornamentelor pe pereți sau amplasarea tablourilor la aceeași înălțime și folosirea aceluiași tip de ramă. Pentru a identifica linia de simetrie într-un interior, este suficient să determinați punctul central pe unul dintre pereți, pe care va fi nevoie să îl oglindiți pe peretele opus. Având obiecte similare pe ambele părți, veți obține efectul dorit cu un efort minim.
Pentru fiecare cameră, punctul de formare a compoziției va fi localizat diferit. Deci, în centrul dormitorului va fi patul. În bucătărie – plita. În baie – chiuveta sau dușul. În hol – dulapul sau o consolă cu oglindă. În camera de zi va fi comoda TV, un șemineu sau un alt obiect important ce va fi scos în evidență.
Principiile de simetrie în planificarea spațiului interior sunt cele mai des aplicate pentru stilurile clasic, minimalist sau high-tech. Nu uitați că simetria are nevoie de spațiu, în acest caz, va fi nevoie de camere generoase. Pentru spații mici este mai bine să alegeți alte principii pentru crearea proiectului de design interior.
Asimetria
Asimetria nu înseamnă haos. Apartamentele asimetrice au o anumită ordine, armonie în detalii. Se adaptează perfect pentru stilurile moderne.
Cum creați o asimetrie corectă? În mod ciudat, punctul de referință va fi același obiect central din cameră. Dar balanța, în acest caz, va fi diferită. De exemplu, folosiți volume diferite ale mobilierului, aranjându-le în ordine descrescătoare. Sau puteți crea un perete-accent pe o parte, pe când ceilalți pereți vor rămâne neutri.
Asimetria vă permite să utilizați soluții interioare originale – canapele de colț și fotolii, dulapuri și mese, toate acestea vă permit să rupeți simetria spațiului. Tot într-o cameră asimetrică nu este obligatoriu să amplasați mobilierul de-a lungul peretelui, ba din contră, zonificați interiorul cu piese de mobilier și obiecte de decor.
În cazul asimetriei, puteți utiliza combinații de culori contrastante, iar proporția ideală pentru un astfel de interior este 60/40.
Atunci când vă amenajați locuința, nu uitați de nevoile și preferințele personale. Unele poze preluate de pe internet poate nu se potrivesc cu stilul vostru de viață, dar poate nu se adaptează nici spațiului existent. Alegeți stilul care poate satisface cele două aspecte și păstrați-l în toată casa (apartament sau birou). Nu uitați de gama cromatică – aceasta trebuie aleasă în funcție de scopul interiorului – va fi o zonă de lucru, o cameră de odihnă sau de gătit? În caz contrar, alegerea greșită a culorilor poate fi dezastruoasă chiar și pentru cele mai reușite opțiuni de design interior. Și nu în ultimul rând – experimentați, dar nu exagerați. 🙂