FacebookTwitterLinkedIn

Anytime, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a grupului olandez Achmea, intră într-o nouă etapă de dezvoltare pe piața din România, marcând trecerea la extinderea comercială completă, după lansarea operațiunilor locale în 2025.

După un prim an concentrat pe construirea infrastructurii operaționale, validarea modelului de business și adaptarea la specificul pieței locale, compania își propune pentru 2026 accelerarea creșterii, cu accent pe vânzări, vizibilitate și dezvoltarea parteneriatelor strategice.

„România este o piață strategică pentru noi, cu un potențial semnificativ de creștere pe segmentul asigurărilor digitale. Intrăm într-o nouă etapă, axată pe extinderea prezenței comerciale și pe adaptarea soluțiilor noastre la nevoile locale”, a declarat Yiannis Kantoros, CEO al Interamerican.

Modelul Anytime se bazează pe o experiență complet digitală, care permite obținerea unei oferte RCA în mai puțin de un minut, integral online. Procesul este susținut de asistență rutieră 24/7 și suport dedicat pentru clienți, compania mizând pe simplitate și acces rapid la servicii.

În primul an de activitate, compania a testat și optimizat acest model pe piața locală, într-un context în care consumatorii români adoptă tot mai rapid soluții digitale în domeniul financiar.

„Primul an a fost dedicat construirii și învățării. Acum intrăm în faza de creștere accelerată, în care ne propunem să devenim un partener de încredere pe termen lung pentru clienții români”, a declarat Antonis Tsaknakis, Country Manager Anytime România.

Investiții și extinderea portofoliului

Pentru următorii ani, compania are în plan investiții de aproximativ 30 de milioane de euro în dezvoltarea operațiunilor locale, tehnologie și parteneriate.

Strategia pentru 2026 include: extinderea vânzărilor pe segmentul RCA, lansarea de noi produse, inclusiv asigurări CASCO, dezvoltarea parteneriatelor locale și integrarea în ecosisteme digitale existente, consolidarea echipei din România.

Compania va continua modelul de vânzare directă către consumatori, dar va accelera și colaborările cu parteneri din piață pentru a-și crește distribuția.

România, piață-cheie în strategia regională

Extinderea operațiunilor locale este susținută de grupul Achmea, care vede România ca o piață cu potențial ridicat pentru asigurările digitale, pe fondul digitalizării accelerate și al schimbării comportamentului consumatorilor.

Cu o experiență de peste 15 ani în piețe precum Grecia și Cipru, Anytime își propune să contribuie la modernizarea pieței locale de asigurări și să își consolideze poziția ca jucător digital relevant pe termen lung.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.