Instalațiile noi de producere a energiei din surse fotovoltaice au totalizat anul trecut 41 GW, în creștere cu 60% față de 2021, când au fost montate unități cu o putere de 26 GW.
„Noua capacitate eoliană onshore și offshore a fost cu 45% mai mare decât în 2021”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Anul trecut, 39% din energia electrică a fost produsă din surse regenerabile, iar în luna mai a acestui an energia eoliană și solară au depășit pentru prima dată combustibilii fosili în producția de energie electrică a UE.
Obiectivele UE prevăd o pondere minimă de 42,5% a energiei din surse regenerabile până în 2030, cu perspectiva majorării la 45%.
UE a majorat și țintele în materie de eficiență energetică, pentru a reduce consumul final de energie cu 11,7% până în 2030.
”UE trebuie să asigure în continuare gospodăriilor energie pe care să și-o poată permite, fiabilă și accesibilă și să consolideze competitivitatea industrială și economică a industriei sale, sprijinind investițiile în tehnologii curate”, potrivit sursei citate.
Comisia așteaptă în continuare ca mai multe state membre să își prezinte planurile actualizate privind energia și clima, pentru a permite o evaluare aprofundată până la sfârșitul acestui an.
Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie a ajuns la 21,8 % în 2021. Cu o creștere medie anuală de 0,67 puncte procentuale începând din 2010, atingerea noului obiectiv al UE pentru 2030, de 42,5%, va avea nevoie de o creștere mult mai rapidă în următorii ani.
Emisiile de gaze cu efect de seră continuă să scadă constant în fiecare an, dar ritmul trebuie să se accelereze și aproape să se tripleze reducerile anuale pentru a ne îndeplini obiectivele pentru 2030.