Sectoarele de retail și logistică își continuă dezvoltarea în 2024, cu o suprafață cumulată de 728.500 mp reprezentând stocul nou adăugat în acest an, conform concluziilor din cadrul Omnichannel Conference, eveniment organizat ieri la București.
Din totalul suprafeței menționate, sectorul de retail va adăuga un stoc nou de 170.000 mp. Orașul Pitești a atras cel mai mare interes al dezvoltatorilor, cu 41% din total (70.000 mp) reprezentând spații livrate în cadrul unui centru comercial de 52.000 mp finalizat în primăvară și un retail park de 17.000 mp în această toamnă. Orașe mai mici precum Curtea de Argeș, Crevedia și Moinești sunt pe lista celor cu proiecte prevăzute a fi livrate până la final de an.
Conform CBRE Romania, în primele nouă luni ale anului au intrat pe piața românească brandurile Rituals, Kiko Milano, Budmil, Stefanel, Bogner, Happy Restaurants, Hesburger, Froo, Good2Go și Brooklyn.
Și în București se remarcă investiții ce depășesc 100 milioane de euro în reconversia și modernizarea unor clădiri istorice precum Hala Ford și Palatul Știrbei.
One United Properties are în lucru un amplu proces de consolidare și modernizare la Hala Ford. După restaurare, aceasta se va deschide sub numele One Gallery și va include, pe lângă birouri moderne și un concept de food market unic pe piața locală, și o zonă de muzeu, care va celebra istoria acestui imobil.
Totodată, Hagag Development Europe restaurează Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei, păstrând linia proiectului inițial. După finalizarea lucrărilor de renovare, H Știrbei Palace va deveni o galerie comercială destinată mărcilor de lux.
CPI Property Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața regională, cu un portofoliu de centre comerciale în București și alte orașe din țară, are în derulare lucrări ce vizează reconstrucția, renovarea, schimbările de echipamente şi instalaţii, dar și o împrospătare a mixului de chiriași. Astfel, în cadrul Sun Plaza din București, Rituals va deschide un nou magazin, iar la Vivo! Cluj-Napoca Burger King a inaugurat o nouă unitate, în timp ce Primark va deschide aici cel de-al patrulea magazin din țară, anul viitor.
Grupul Iulius lucrează la două proiecte mixed-use de mari dimensiuni, în Cluj-Napoca și la Constanța. La Cluj-Napoca, noul proiect vizează reconversiea fostei platforme industriale Carbochim. Componenta de retail va însuma 145.000 mp și 400 de magazine, până la 50% din suprafață fiind deja contractată. Proiectul va cuprinde o ancoră de home and deco, un magazin Jumbo de 8.000 mp, o zonă de divertisment de peste 4.000 mp, incluzând conceptul Hype Arena de 2.000 mp. La Constanța, prima etapă anunțată de investitor o reprezintă ecologizarea terenului de 38 de hectare, neutilizat în ultimii 10 ani, dar care anterior a găzduit depozite de produse petroliere. Iulius va dezvolta aici un proiect ce va integra grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității.
În ceea ce privește sectorul logistic, în primele trei trimestre s-au livrat 323.500 mp, 21% (68.200 mp) din acest stoc revenind Bucureștiului. Pentru ultimul trimestru, o suprafață adiacentă de 235.000 mp este estimată pentru finalizare, conform datelor iO Partners.
Cele mai mari cinci tranzacții de închiriere în primele nouă luni totalizează 180.000 mp în zone precum Brașov, București-Ilfov, Timiș și Bihor.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.