FacebookTwitterLinkedIn

de Vlad Craioveanu

Lumea încă era sub șocul crizei, bugetele companiilor abia ce începeau să revină la suprafață și în mod clar 2009 a fost un an greu pentru toată lumea.

Am pornit, probabil ca cei mai mulți de dinaintea noastră, cu mult entuziasm și cu speranța că vom reuși să devenim o poveste de succes. Ei bine, entuziasmul s-a păstrat, chiar dacă mai temperat și mai calculat, iar la povestea de succes încă mai avem de lucru. Știam că avem nevoie de un plan, că avem nevoie de resurse, citisem multe cărți și articole dar nimic nu ne-a pregătit cu adevărat pentru antreprenoriat. Ne-am bazat pe intuiție, unii pe ceilalți și pe ceea ce știam să facem. Nu prea aveam modele autohtone de succes, mentoratul era un concept aproape necunoscut, finanțarea era mai degrabă din surse proprii sau prieteni. Din acest motiv, ne-a luat foarte mult timp să ne clarificăm cu ce vrem să construim și mai ales, cum să o facem.

Ce am învățat prin proprie experiență și lucrând alături de mulți alți antreprenori este că antreprenoriatul nu este un sprint, drumul de la idee la o afacere de succes nu este o cursă intensă, dar scurtă. Construcția unei afaceri sustenabile este o aventură, o provocare care te va scoate din toate zonele de confort cu care erai obișnuit, te va ajuta să îți găsești mușchi de care nici nu știai, ca și cum ai participa la o cursă Ironman. Este nevoie de foarte multă muncă, de strategie, de oameni alături care să te sprijine, de resursele potrivite și nu în ultimul rând de o ambiție nebună.

Acum, după acești ani, contextul în care tu, antreprenorule la început de drum, te regăsești este complet diferit. Astăzi, dacă ai o idee, poți găsi relativ ușor organizații care să te ajute, acceleratoare, mentori sau spații colaborative precum Impact Hub. Poți mult mai ușor să obții acces la capital și la alte tipuri de resurse educaționale. Tot ce trebuie sa faci este să le cauți, tot ce trebuie sa faci este să fii curios.

Am construit Startarium, cu sprijinul ING Bank, având două dorințe clare: să adunăm într-un singur loc toate resursele de care ai nevoie pentru a putea duce ideea la stadiul de afacere și să oferim oportunitatea antreprenorilor din orice colț al României să învețe din experiența altora, să aibă acces la un spațiu de lucru și colaborare virtual și în final să-și valideze ideea lor prin obținerea finanțarii necesare. Într-un fel simplist, ne-am propus să creăm Startarium, primul oraș al antreprenorilor.

Pe Startarium, vei putea descoperi o librărie video, unde poți învăța de la experți despre cum se construiesc afaceri sustenabile, totul din diferite unghiuri: legislație și contractare, sales și marketing, resurse umane, finanțe și multe altele; interviuri inspiraționale cu o serie de antreprenori de succes precum Wargha Enayati- fondatorul rețelei private de sănătate Regina Maria, Dragoș Petrescu- fondatorul City Grill sau Mihai Pătrașcu- fondatorul evoMag; un laborator personal sub forma unui mediu de lucru și colaborare unde poți lucra la modelul afacerii împreună cu alți parteneri, colegi sau prieteni; articole și stiri din zona de business; evenimente din zona de business care pot ajuta la dezvoltarea rețelei profesionale și creșterea afacerii; o zonă dedicată în care antreprenorii pot interacționa cu mentori și investitori, în care pot cere feedback pentru planul lor de afaceri sau pentru alte subiecte.

În aceași zi cu lansarea Startarium, anunțăm și Startarium Pitch Day, un eveniment care își propune să devină un punct de referință în ecosistemul antreprenorial din România, oferindu-le celor mai bune startup-uri din România șansa de a concura pentru premii în bani în valoare totală de 100.000 Euro, cu marele premiu având valoarea de 70.000 Euro. Evenimentul va avea loc pe 23 noiembrie și se adresează startup-urilor care au cel puțin un an de funcționare și o vechime de maxim 3 ani. Înscrierile se fac pe Startarium.ro până la data de 4 noiembrie 2016.

Am dezvoltat această platformă din dorința de a ajuta economia locală să crească prin educarea și susținerea viitoarelor generații de antreprenori. Facem asta de 6 ani de zile, iar acum suntem foarte entuziasmați de faptul că putem aduce toată această experiență la un alt nivel, național, ajutând în acest fel antreprenori de oriunde din România. Startarium este, asemenea unui oraș, un organism viu, el fiind in continuă dezvoltare și adaptare. Povestea lui începe astăzi aici, însă drumul lui este lung, asemenea unui Ironman.