FacebookTwitterLinkedIn

Gala a avut ca temă The Ripple Effect și a aplaudat eforturile antreprenorilor care au acționat drept catalizatori pentru schimbarea și dezvoltarea atât a comunității din care fac parte, cât și a întregii societăți.

Gazda ceremoniei a fost Hillary Kerr, cofondator și editor al grupului media Clique. Decernarea celor șapte premii a fost făcută de către Cyrille Vigneron, președintele & CEO Cartier International. Un juriu independent, format din membri din întreaga lume, a ales câștigătoarele din peste 2.900 de aplicante, din 142 de țări și șapte regiuni. Japonia și Elveția au participat, anul acesta, pentru prima dată.

Laureatele au plecat acasă cu un premiu în valoare de 100.000 de dolari. Celelalte 14 finaliste au fost recompensate cu suma de 30.000 de dolari și se vor bucura de vizibilitate media, posibilitatea de a-și consolida legături în lumea afacerilor, precum și un loc asigurat într-un program derulat de școala de business INSEAD. Din 2006, în parteneriat cu INSEAD și cu McKinsey & Company, Cartier sprijină femeile care dezvoltă companii creative, viabile din punct de vedere financiar, cu impact în comunitate și care au o contribuție la găsirea de soluții pentru îmbunătățirea viitorului planetei.

În cifre, la 13 ani de la înființare, inițiativa arată așa: 18.000 de femei din întreaga lume care au avut curaj să aplice, 205 companii care au creat peste 7.000 de locuri de muncă și 52 de țări implicate. La toate acestea, se adaugă peste 400 de jurați și mentori.

„Cu ocazia acestui proiect, Cartier își reiterează angajamentul față de femeile antreprenor, dar și dorința de a le da glas și curaj să-și dezvăluie ideile. Curiozitatea, îndrăzneala și deschiderea care le caracterizează reflectă, de fapt, valorile care sunt adânc întipărite în cultura Casei Cartier. Arătându-ne, în orice moment, că lumea este diversă, această comunitate de luptătoare ne inspiră să depunem și mai multe eforturi pentru ca visurile lor să devină realitate, iar lumea în care trăim mai bună”, a declarat Cyrille Vigneron la finalul ceremoniei.

Laureatele Cartier

YEON JEONG CHO, Coreea de Sud. A dezvoltat un serviciu on-line de limbă coreeană pentru pensionari, cu scopul de a-i conecta cu străini din întreaga lume care învață coreeană.

CARMINA BAYOMBONG, Filipine. A pus la punct o platformă de investiții care oferă împrumuturi pentru studenți pe baza unui sistem de creditare propriu.

ZINEB AGOUM, Franța. Este autoarea unui dispozitiv accesibil la preț, pentru redobândirea mobilității membrelor inferioare.

LIZA VELARDE, Mexic. A elaborat un test sangvin care detectează circulația celulelor tumorale la pacienții diagnosticați cu cancer, ajutându-i pe medici să monitorizeze mai bine evoluția bolii.

HIBAH SHATA, Emiratele Arabe Unite. A fondat un centru de învățare care oferă terapie comportamentală și suport educațional copiilor și adulților cu nevoi speciale.

RAN MA, SUA. A inventat șosetele inteligente pentru diabetici. Acestea sunt dotate cu microsenzori care monitorizează temperatura piciorului.

MANKA ANGWAFO, Camerun. A dezvoltat un serviciu pentru a ușura aprovizionarea lanțurilor de magazine alimentare africane prin sprijinirea micilor fermieri.