De când Regele Charles al III-lea a devenit pasionat de farmecul satelor săsești din Ardeal, aducându-le în atenția publicului internațional în urma vizitelor dese pe care le făcea aici, zona s-a dezvoltat și și-a crescut capitalul turistic.
Astfel, case care acum 10-15 ani se vindeau la prețuri modice, de până în 20.000 de euro, și-au mărit valoarea în urma cererii venite din partea românilor cu venituri, dar și a clienților din străinătate.
Compania Romania Sotheby’s International Realty are în prezent, în satul Grânari din județul Brașov, în apropiere de Viscri, o proprietate reprezentând un ansamblu de case listat spre vânzare la prețul de 495.000 €.

“Cu o suprafață de 9.000 mp de teren intravilan, această proprietate cuprinde patru case tradiționale, fiecare cu propria sa poveste și arhitectură specifică. Construcțiile variază în vechime, începând cu o casă ridicată în 1862, continuând cu alte două construcții din 1950 și mai multe încăperi funcționale, inclusiv spații de relaxare și de evenimente”, arată compania de consultanță imobiliară.
Investiția ar putea servi fie ca o casă de locuit, fie ca proiect de pensiune turistică sau centru de evenimente.