Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) a constatat că furnizorul nu a respectat obligația legală de a factura lunar contravaloarea serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale, pentru locurile de consum, selectate prin sondaj de echipa de control.
În plus, GDF Suez Energy România nu a respectat obligația legală de a utiliza valori ale puterii calorifice superioare reale, transmise de operatorul de distribuție a gazelor naturale, la facturarea consumului de gaze naturale, pentru locurile de consum. În acest fel, furnizorul a utilizat ca valori ale puterilor calorifice superioare a gazelor naturale, la emiterea facturilor estimate corespunzătoare celor două perioade de consum lunare estimate, aceeași valoare a puterii calorifice superioare aferentă perioadei de regularizare pentru cele trei luni anterioare, corespunzătoare facturii curente.
„Ca urmare a petiţiilor înregistrate la ANRE cu privire la modalitatea de facturare a serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale realizată de operatorul economic GDF Suez Energy România pentru clienţii finali de tip B1, ANRE a efectuat o acţiune de control de tip verificare la această companie. În urma acţiunii de control, ANRE a constatat că, pentru o parte din clienţii finali de tip B1, furnizorul de gaze naturale a implementat un proiect nou intitulat Transmitere 3 facturi simultan, adus la cunoştinţa ANRE, dar care nu a fost aprobat/avizat de autoritate”, se arată într-un comunicat emis de reglementatorul pieţei.
ANRE a precizat că GDF Suez a achitat amenda. Compania nu va factura lunar contravaloarea serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale, în conformitate cu prevederile reglementărilor și nu va mai trimite trei facturi simultan.