Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a obținut o victorie definitivă în procesul cu Blue Air Aviation SA, compania aeriană care a contestat amenda de 9,89 milioane lei (aproximativ 2 milioane de euro) aplicată în 2022. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, a anunțat ANPC într-un comunicat transmis vineri.
Amenda a fost impusă ca urmare a anulării a 11.289 de zboruri între 30 aprilie 2021 și 30 aprilie 2022, care au afectat consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene. Valoarea totală a plăților efectuate de acești consumatori pentru cursele anulate s-a ridicat la 66,59 milioane lei.
Decizia ANPC a fost fundamentată pe prevederile Legii nr. 363/2007, care reglementează practicile comerciale incorecte și armonizarea legislației naționale cu normele europene privind protecția consumatorilor.
Pentru stabilirea sancțiunilor, ANPC a constituit o comisie specială, conform prevederilor Directivei europene Omnibus, care a analizat încălcările constatate. Sancțiunea a fost aplicată în baza Raportului de Analiză și a procesului verbal întocmit în octombrie 2022.
Având în vedere amploarea abaterilor, ANPC a transmis o alertă către Comisia Europeană și autoritățile omoloage din statele membre UE, solicitând verificări suplimentare privind încălcări similare comise de Blue Air pe teritoriul altor țări europene.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.