Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat în cadrul comandamentelor de vacanţă din vara acestui an peste 3.000 de acţiuni de control şi a aplicat amenzi de aproape 17 milioane de lei, arată un comunicat al instituţiei.
Inspectorii ANPC au realizat vara aceasta 3.217 acţiuni de control, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 2.520 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 16,9 milioane lei şi 3.226 avertismente. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de 1,35 milioane de lei şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 340 de unităţi, notează Agerpres.
În sezonul estival 2022, pe lângă structura tradiţională de control, dedicată litoralului Mării Negre şi Deltel Dunării, ANPC a derulat, în premieră, activităţi de control în cadrul a încă patru structuri similare, dedicate perioadei de vacanţă de vară 2022. În ceea ce priveşte doar activitatea Comandamentului Litoral, tradiţional pentru Autoritate, faţă de acelaşi sezon al anului 2019, numărul acţiunilor de control a crescut de două ori şi jumătate, au fost aplicate de trei ori mai multe sancţiuni, iar amenzile contravenţionale au crescut de 3,7 ori, în 2022.