Andrei Negulescu, Director of Strategy la Matricia Solutions, a urcat pe scena Forbes Business Fest și a spus că AI-ul este o unealtă extraordinară, dar limitarea lui principală suntem noi, nu tehnologia.
„Teza mea de azi este că AI-ul este atât amazing, cât și foarte boring, și că limitarea principală a modului în care poate fi folosit suntem noi și modul în care ne raportăm la el — într-un sens foarte optimist, uman”, a spus el. Backgroundul său în științe comportamentale și filozofie îl face să privească adopția AI dintr-o perspectivă rară în discuțiile despre tehnologie: nu ce poate face AI-ul, ci ce nu putem face noi. Punctul de plecare al argumentului său e simplu și deranjant în același timp: AI-ul este la fel de bun cât sunt oamenii care știu să îl folosească. „Dacă noi nu știm să gândim, AI-ul nu va gândi pentru noi. Ce va reuși să facă va fi tot timpul limitat de cât de buni suntem noi în a cere lucruri — atât individual, cât și la nivel organizațional.”
Omul, spune Negulescu, este maestrul contextului. Asta devine arta esențială în era AI: capacitatea de a înțelege situații precise, cu toate specificurile lor — oamenii din față, emoțiile lor, spațiul, contextul. „Un prompt generic către AI îți va genera o soluție generică, teoretică, pe care tu n-ai cum s-o aplici contextual în situația în care te afli.” Problema e că pentru a da context, trebuie mai întâi să înțelegi contextul. Să poți sintetiza. Să privești situațiile din perspective multiple — psihologic, cultural, ideologic, economic. Și aici vine o statistică care ar trebui să îngrijoreze orice lider de organizație: doar 46% dintre angajați pot descrie unui intervievator ce fac ei la jobul lor. „Restul de 54% ce ar putea să îi ceară unui AI? Pentru că nu știu ei ce să-și ceară lor.” Un output bun din AI presupune un input clar. Iar un input clar presupune că știi ce faci și de ce.
Negulescu propune o taxonomie practică a relației dintre angajat și AI, bazată pe tipologia omului, nu pe funcția lui. Primul tip sunt „thinker-ii” — oamenii care rezolvă probleme complexe, caută inițiative, au curajul de a încerca metode noi constant. Lor nu trebuie să le dai AI, pentru că oricum îl vor folosi pe cont propriu. Îl folosesc ca partener de brainstorming, ca instrument de descoperire. Al doilea tip sunt constructorii de relații. Lor trebuie să li se dea AI și să fie învățați să îl folosească — nu ca să facă relații cu AI, ci ca să salveze timp pe taskurile administrative și să se concentreze pe ce fac ei mai bine: oamenii. Al treilea tip sunt cei care nu vor să vină cu inițiative noi și nici nu vor — și asta e firesc, spune Negulescu, fără niciun ton condescendent. „Lor nu le dai licența de cloud și îi cerți că n-o folosesc, ci le introduci AI-ul în etape specifice din workflow-ul lor, în sistemele IT pe care le aveți deja, într-o manieră supervizată, astfel încât să îi ajute să-și facă sarcinile mai rapid, cu mai mare precizie și mai eficient.”
Cognitive offloading și atrofierea minții
Una dintre cele mai neașteptate observații ale lui Negulescu vine din cercetarea în științe comportamentale: când delegăm munca mentală AI-ului — fenomen numit cognitive offloading — mintea noastră se atrofiază treptat. Pierde capacitatea de a rezolva probleme metodic. „De aceea eu, de exemplu, am automatizat multe din taskurile mele, dar din când în când le fac eu, o dată la ceva timp, aleatoriu, ca să mă asigur că n-am pierdut acea abilitate.” Oamenii nu evaluează ceea ce obțin dintr-un prompt. Acceptă răspunsul și îl pasează mai departe. „Dacă AI-ul ți-a dat un răspuns atât de bun încât tu nu îl poți valida, ar trebui să te oprești din ce faci, pentru că nu ai garanția că ce îți va da el este corect.” Imaginea pe care o propune pentru organizațiile care cad în această capcană e memorabilă: un fel de telefon fără fir, în care prompturi și răspunsuri se pasează între angajați și AI fără ca nimeni să verifice nimic, până când output-ul ajunge la client.
Negulescu invocă Principiul Lindy, un principiu statistic care spune că un lucru care apare foarte repede dispare, cel mai probabil, la fel de repede — și îl aplică direct la bulă AI-ului. „Suntem într-o nebunie în care toată lumea construiește startup-uri cu AI, toți implementează AI, doar tu nu. Și suntem panicați că ratăm trenul.” Realitatea, spune el, este că foarte puțini chiar înțeleg. „Trenul ăsta are într-adevăr o bază tehnică solidă și aplicabilă, dar și enorm de mult fum, de 10 ori mai mult fum decât partea efectiv concretă.” Riscul cel mai mare nu e că nu adoptăm AI suficient de repede, ci că în obsesia eficienței absolute pierdem profunzimea. „O problemă nu poate fi înțeleasă când scopul tău e doar să îi găsești soluția. Scopul tău e parcursul către acea soluție.” Pe drumul acela se întâmplă serendipity, se întâlnești cu lucruri care îți schimbă parcursul. „Iar faptul că acum cu AI poți să rezolvi mai multe lucruri mai repede s-ar putea să te facă să pierzi fix ceea ce te face competitiv, atât ca individ, cât și ca business.”
Încheierea lui Negulescu e directă și adresată explicit managerilor din sală: organizațiile care și-au pus ca obiectiv adopția AI merg împotriva unor principii fundamentale de business. „Niciodată nu faci business pentru o tehnologie, decât dacă tu o vinzi. Altfel, tehnologia este o unealtă care trebuie să te ajute să-ți atingi obiectivele de business.” Diferențiatorul real nu este că folosești AI, este că business-ul tău a reușit să îl includă într-un workflow care are sens, înțelegând lanțul de valoare propriu, știind unde trebuie să rămână oameni buni și unde AI poate prelua eficient.
Schimbarea organizațională reală nu se deleagă unui prompt. Necesită prezență managerială, plan, echipă și timp. „Doar că asta se face cu multă muncă, timp, o înțelegere de context, și nu doar printr-un prompt.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.
