“Atunci când a început perioada de izolare, prima reacție a fost de panică, mai ales ca antreprenor. Sunt anumite costuri lunare pe care trebuie să le gestionezi, sunt oameni în echipă pe care trebuie să îi gestionezi, proiecte care trebuie să ajungă la final și, într-adevăr, prima mea reacție a fost de panică. Primul gând a fost: trebuie să diminuez costurile fixe, cât se poate, costurile operaționale; ultima resursă, ultima soluție să aibă legătură cu salariile oamenilor”, mărturisește Andreea Comșa, unul dintre tinerii incluși în ediția 2015 a listei Forbes România “30 sub 30”.
Într-un context financiar incert, ea remarcă amplificarea unor noi tendințe sociale. Provocările din această perioadă au format atitudini diferite și au schimbat modul în care oamenii se raportează la propriile nevoi și, de asemenea, la propriul confort. Astfel, se observă creșterea interesului pentru case, în favoarea apartamentelor centrale, cu până la 20%.
“În următorii 2 ani, proiectele de case vor fi foarte populare”, menționează Andreea Comșa. Cu toate acestea, deținerea unei grădini sau unui spațiu în aer liber nu este o măsură de prevenție suficientă în fața unui eventual scenariu de izolare. “Infrastructura joacă un rol important, și nu doar cea rutieră”, adaugă aceasta. Accentul cade pe utilități, pe factorii necesari ce pot permite desfășurarea activității profesionale exclusiv de acasă.
Cine ar trebui, însă, să asigure aceste cheltuieli suplimentare? Întrebată dacă ar trebui ca angajatorii să aloce un buget pentru organizarea unui mediu propice unui loc de muncă remote, Andreea Comșa a punctat importanța consolidării siguranței cibernetice. Pe de o parte, ea privește optimist un scenariu în care marile companii vor acorda o sumă de bani, în vederea îmbunătățirii condițiilor de lucru ale angajatului, iar pe de o altă parte, pentru formarea unei securității informaționale. “Pentru companie e mai eficient să ofere un buget lunar, decât să plătească chiria la birou.”
Într-un final, antreprenoarea a comentat evoluția prețurilor, atât în cazul apartamentelor de lux, de nivel mediu, precum și în cazul celor mai accesibile. “Prețurile nu au scăzut, și nu o spun doar eu, o spun statisticile. Prețurile nu vor scădea precum se așteaptă unii dintre apostolii crizei în imobiliare. Dacă piața imobiliară s-ar prăbuși, multe alte industrii conexe s-ar prăbuși. Toate sunt interconectate“.
Premier Estate Management a fost lansată în timpul crizei financiare din 2008, într-o situație de recesiune economică. În prezent, compania se bucură de o recunoaștere internațională, fiind premiată în anul 2018, la Praga, cu premiul “Best of the Best: Local Real Estate Agency”.