Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații atrage atenția utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau celor primite de la numere internaționale pe care nu le cunosc. Acestea pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obțină câștiguri ilegale, transmite ANCOM.
„Apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxaţi, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie (…) Persoanele care au intenţia de a înşela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenţia ca cel apelat să sune înapoi. Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelaţi este să menţină apelul activ un timp cât mai îndelungat şi să obţină, astfel, câştiguri ilicite. Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din ţări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează”, susţine autoritatea de reglementare.
ANCOM transmite că persoanele care întâmpină o astfel de situaţie sunt îndrumaţi să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puţin dacă acestea sunt numere internaţionale provenind din ţări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.