Anchor Grup, unul dintre principalii jucători din piața imobiliară din România și dezvoltatorul primului centru comercial modern din țară, anunță deschiderea magazinului Reserved, brandul emblematic al grupului LPP, în București Mall. Această extindere strategică a portofoliului de retail se aliniază angajamentului constant al Anchor Grup de a reafirma poziția București Mall drept destinație de referință pentru cumpărături, reunind un mix variat de branduri și oferind tuturor vizitatorilor o atmosferă relaxantă.
„Prezența în centrul nostru comercial a unuia dintre cele mai puternice branduri ale grupului LPP confirmă atractivitatea București Mall pentru retaileri, precum și eficiența strategiei Anchor Grup de a construi un portofoliu relevant. Ne propunem să menținem București Mall printre destinațiile de top din retail, printr-un mix echilibrat de branduri consacrate, care răspund nevoilor unui public din ce în ce mai divers și sofisticat. Deschiderea celui mai nou concept de magazin Reserved în centrul nostru comercial este un pas important în această direcție și o dovadă că eforturile noastre susțin creșterea sustenabilă și competitivitatea centrului comercial”, a declarat Iuliana Ghimpu, Retail Leasing Director, Anchor Grup.
București Mall, cu o rată de ocupare de 99%, continuă să fie un punct de atracție pentru branduri internaționale și locale, având un portofoliu în continuă expansiune. Acest succes subliniază atractivitatea centrului comercial nu doar pentru retaileri, dar și pentru consumatori, care beneficiază de o gamă variată de produse și servicii.
București Mall continuă să ofere o experiență completă vizitatorilor săi. Adăugarea brandului Reserved în portofoliul său urmează strategia companiei de extindere constantă a mixului de retail, aducând, în inima capitalei, unul dintre cele mai apreciate branduri de fashion din Europa Centrală și de Est.
Magazinul Reserved se întinde pe o suprafață de aproximativ 1.900 mp, din care 1.600 mp sunt dedicați zonei de vânzare. Amplasat la parterul centrului comercial, brandul aduce în premieră în capitală cel mai recent concept de magazin Reserved, creat pentru a oferi o experiență de cumpărături modernă și confortabilă. Cu un design inovativ și un spațiu optimizat, noul magazin va pune în valoare colecțiile brandului, disponibile pentru femei, bărbați și copii. Interiorul îmbină elemente contemporane cu ultimele tendințe în prezentarea produselor, creând o atmosferă atractivă, care inspiră. Vizitatorii vor putea descoperi cele mai noi trenduri, atât pentru garderoba de zi cu zi, cât și pentru ocazii speciale.
„București Mall este una dintre destinațiile de shopping emblematice ale Capitalei, iar deschiderea noului nostru magazin aici marchează un pas important în extinderea rețelei Reserved pe piața locală. Prin lansarea celui de-al patrulea magazin din București, aducem pentru prima dată în oraș noul concept de design, oferindu-le clienților o experiență de cumpărături actuală, într-un spațiu generos și primitor”, a declarat Alexandru Roman, Leasing Manager Reserved România.
Cu o prezență de 26 de ani pe piața de retail din capitală, București Mall continuă să fie un reper pentru cei care își doresc o experiență completă de shopping și relaxare. În toată această perioadă, centrul comercial a fost mereu în pas cu tendințele din industrie, atrăgând constant noi branduri și extinzându-și oferta.
În ultimii cinci ani, București Mall a adăugat 23 de branduri noi, implementând totodată și cele mai noi concepte ale brandurilor deja existente în centrul comercial, unele dintre ele în premieră la nivel național, pentru a satisface cerințele în continuă schimbare ale consumatorilor.
Anchor Grup investește în permanență în centrele sale comerciale pentru a dezvolta un mix echilibrat de branduri internaționale și locale, care să răspundă nevoilor unui public diversificat. De asemenea, compania rămâne dedicată unei abordări sustenabile în gestionarea proiectelor din portofoliul său.
Astfel, București Mall își consolidează poziția de lider în retailul din capitală, oferind vizitatorilor o experiență completă de shopping, într-un mediu dinamic, dar familiar și agreabil.
Despre Anchor Grup
Anchor Grup este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, cu o experiență de peste 27 de ani pe piața locală. Compania dezvoltat în urmă cu peste 25 de ani primul centru comercial modern din România, București Mall, urmat de Plaza România. Gestionează un portofoliu complex, care include, pe lângă componenta de retail, și proiecte în sectorul cinematografic – Movieplex Cinema și Hollywood Multiplex Cinema; – rezidențial – InCity Residences, Pallady Towers și Select Residences, cel mai recent proiect al companiei; – și clădiri de birouri – Anchor Plaza și Plaza România Offices. Anchor Grup continuă să se concentreze pe sustenabilitate și comunitate.
Despre București Mall
București Mall este primul centru comercial modern din România, cu o istorie de peste 25 de ani. De la lansarea sa, acesta a redefinit experiențele urbane și a deschis noi tendințe în modă și divertisment. În prezent, mixul de branduri și chiriași își menține oferta unică, iar București Mall continuă să fie un trendsetter. Aici puteți găsi magazinele CALVIN KLEIN JEANS, Teilor, dar și restaurantul APERTO, cu un concept unic de restaurant à la carte. În plus, magazinul MANGO din București Mall este unul dintre cele mai mari din România, ce oferă colecții pentru femei, bărbați și copii, de la nou-născuți până la 14 ani. Magazinul Douglas este, de asemenea, unul dintre cele mai mari din țară care a implementat aici și primul concept flagship luxury al brandului din București. Bebe Tei din București Mall este magazinul pentru întreaga familie, cu o ofertă variată care include peste 60.000 de produse din categoriile dermato-cosmetice și cosmetice, îngrijire pentru mamă și copil, alimente sănătoase, suplimente alimentare, îngrijire pentru copii mici și mari și jucării. Totodată, la București Mall se găsește cel mai nou concept de magazin al brandului Sephora, precum și C&A, unul dintre cei mai importanți retaileri de fashion din Europa. Marks and Spencer este, de asemenea, prezent în centrul comercial din inima capitalei. Kahve Dunyasi, lanțul de cafenele prezent în Turcia și Londra, își așteaptă vizitatorii și în România în cadrul unui concept exclusiv, în București Mall. Totodată, în cadrul centrului comercial, vizitatorii pot descoperi Designers Boutique, o inițiativă a București Mall, născută în 2018, pentru a susține creatorii și brandurile românești. Într-un spațiu dedicat, antreprenorii români, fie la început de drum sau nume deja cunoscute în industria fashion, beauty & deco, își pot prezenta colecțiile vizitatorilor mall-ului și, în același timp, au acces la o nouă comunitate, putând incerca experiența de retail offline.
Despre Reserved
Reserved este brandul emblematic al companiei cu origini poloneze LPP, fondată în 1998. De-a lungul anilor, Reserved a câștigat o reputație solidă și o recunoaștere extinsă în Europa Centrală și de Est. Colecțiile brandului reflectă cele mai noi tendințe internaționale, fiind concepute cu atenție la nevoile în continuă schimbare ale consumatorilor. Ca lider în Europa Centrală și de Est, Reserved rămâne prima alegere pentru persoanele care caută un stil funcțional și la modă, ideal atât casual, cât și pentru ocazii speciale care necesită o ținută specială.
Despre LPP Romania
LPP România este parte a companiei multinaționale de fashion LPP SA, cu sediul în Gdańsk, Polonia. Activă pe piața locală de peste 16 ani, LPP România operează cu succes în sectorul de retail de modă, având în portofoliu cinci branduri bine cunoscute: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay.
_____
* conținut sponsorizat