FacebookTwitterLinkedIn

Investitorii români și-au păstrat apetitul pentru tehnologie și inteligență artificială în ultima lună a anului 2025, concentrându‑se în mod deosebit pe sectorul semiconductoarelor – segmentul strâns legat de evoluția industriei AI. Conform unei analize semnate de Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, acest peisaj reflectă o schimbare istorică în orientarea capitalurilor pe piețele globale de investiții, cu un beneficiu clar pentru companiile producătoare de memorie.

În intervalul 15 ianuarie 2025 – 15 ianuarie 2026, S&P 500 a raportat un avans de 16,4%, însă acțiunile Micron Technology (MU.US) s‑au apreciat mult mai puternic, urcând de la 102,85 USD la 333,35 USD, ceea ce reprezintă un randament impresionant de 224%. Această evoluție reflectă interesul investitorilor retail și instituționali pentru producătorii de memorie, într‑un moment în care cerințele hardware pentru instruirea și rularea modelelor AI mențin presiunea asupra pieței.

Potrivit analistului XTB, dinamica favorabilă a Micron este alimentată de un deficit fără precedent de ofertă de semiconductori, menționat și de conducerea Samsung, și de progresele tehnologice în nodurile DRAM avansate și memoria cu lățime de bandă mare (HBM3E). Performanțele financiare recente susțin acest context: în primul trimestru fiscal 2026 (încheiat în decembrie 2025), Micron a raportat venituri de 13,64 miliarde USD, în creștere cu 56,8% față de anul precedent, iar fluxul de numerar operațional a urcat la 8,41 miliarde USD.

Cota DRAM a companiei a crescut până la 25,7% la sfârșitul anului 2025, iar managementul anticipează venituri de 18,70 miliarde USD în trimestrul al doilea fiscal 2026 – o creștere de 37% față de precedentele trei luni. Observatorii din Wall Street au reacționat deja, iar Bank of America a ridicat obiectivul de preț al acțiunilor Micron la 400 USD, menținând ratingul “buy”.

Micron și‑a majorat previziunile de capital expenditure pentru 2026 la 20 miliarde USD, sprijinind extinderea capacității de producție în conformitate cu Legea CHIPS din SUA, care vizează consolidarea lanțurilor de aprovizionare interne. Investițiile semnificative sunt motivare de tendința de adoptare a memoriei DRAM și HBM în centrele de date AI și de avantajele de stabilire a prețurilor pe care le conferă o ofertă restrânsă.

Deși perspectivele sunt optimiste, analistul XTB avertizează că Micron rămâne o investiție cu grad ridicat de risc. Acțiunile companiei sunt caracterizate de un beta de 2,17, ceea ce indică o volatilitate de peste două ori mai mare decât media pieței, iar volatilitatea anuală de aproape 74% este aproape triplă comparativ cu piața generală.

Industria memoriilor are un caracter foarte ciclic, iar orice expansiune agresivă a capacității de producție ar putea genera supraofertă și presiuni descendente asupra prețurilor. În plus, tensiunile geopolitice dintre SUA și China și controalele asupra exporturilor pot influența accesul producătorilor la piețele externe, în special în contextul unei cereri concentrate la un număr restrâns de clienți majori din sectorul cloud.

Următoarele luni vor fi decisive pentru direcția titlurilor Micron. Investitorii așteaptă decizii federale privind subvențiile pentru facilitățile de producție, așteptate la începutul anului 2026, iar raportul de venituri din al doilea trimestru fiscal, programat pentru 18 martie 2026, ar putea oferi indicații cheie despre evoluția ciclului de piață.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.