FacebookTwitterLinkedIn

Chiriile birourilor din București au crescut în ultimele 12 luni (iunie 2023 față de iunie 2022) cu până la 15,8% atingând nivelul de referință de 22 de euro/mp/lună în zona CBD (Piața Victoriei – Aviatorilor), conform datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Avansul s-a înregistrat și în celelalte subpiețe din Capitală, Bucureștiul înregistrând astfel una dintre cele mai semnificative majorări ale chiriilor spațiilor de birouri din Europa, unde creșterea medie a costurilor de închiriere a fost de doar 5,6% în perioada analizată, ca urmare a inflației și a costurilor mai ridicate de construcție. 

Doar în Dusseldorf (+26,8%) și în Rotterdam (+22,4%), rata de majorare a chiriilor pentru spațiile de birouri a fost superioară celei din București. În schimb, în alte capitale din Europa Centrală și de Est, creșterile au fost de o cifră: Praga (+5,6%), în Sofia (+6,7%), Budapesta și Varșovia (+2%), iar în Bratislava de 2,9%.

”Chiriile din București au continuat să crească și în al doilea trimestru din 2023, o traiectorie începută încă din prima parte a anului trecut, ajungând astfel la un nivel maxim al ultimilor 7 ani. Creșterea inflației, a costurilor de construcție, dar și incertitudinile legate de autorizarea unor proiecte noi în București, au determinat această evoluție, într-o piață în care chiriile de referință s-au menținut constant în intervalul 18,50-19,00 euro/mp/lună între 2015 și 2022”, arată Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox. 

Potrivit analizei, prețurile chiriilor de pe piața de birouri s-ar putea să mai crească în București. În ce privește proiectele aflate în construcție în București, acestea cumulează doar 112.000 metri pătrați închiriabili, în condițiile în care încă aproximativ 300.000 de metri pătrați sunt în diferite faze de planificare și autorizare, însă dezvoltarea acestora depinzând însă de soluționarea problemelor urbanistice la nivelul municipalității. U-Center II, ARC Project, Promenada Offices sau AFI Loft sunt printre proiectele ce ar urma să fie finalizate până în 2025. 

În prima jumătate a anului oferta de spații de birouri a crescut cu 70.000 de metri pătrați, prin livrarea celei de-a doua clădiri din proiectul @EXPO (28.000 metri pătrați) în zona Expoziției, One Cotroceni Park II (34.500 metri pătrați) în zona Centru – Vest și Muse (7.500 metri pătrați) în Expoziției. Stocul de birouri din București a ajuns astfel la 3,38 milioane de metri pătrați, suprafață care plasează Capitala pe poziția a patra în Europa Centrală și de Est după Varșovia (6,25 milioane metri pătrați), Budapesta (4,33 milioane metri pătrați) și Praga (3,85 milioane metri pătrați).

În ceea ce privește activitatea de tranzacționare, în primul semestru din 2023, companiile au contractat în total peste 190.000 metri pătrați, cu 21% mai mult față de perioada similară a anului trecut, din care 50% reprezintă cerere nouă, excluzând contractele de renegociere și de reînnoire. 

De asemenea, dacă acest nivel se va menține și în S2, există posibilitatea ca 2023 să fie un an record în ceea ce privește cererea de spații de birouri din București, putând fi astfel depășit pragul de 390.000 metri pătrați atins în 2019, arată Cushman & Wakefield Echinox.