Deficitul de TVA se calculează ca diferența dintre veniturile din TVA preconizate și suma efectiv colectată și reprezintă mai mult decât fraudele și evaziunile fiscale. Acesta acoperă, de asemenea și pierderile cauzate de evitarea obligațiilor fiscale, falimente, insolvențe financiare, precum și de erorile de calcul și optimizare fiscală.

Conform raportului, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE – 35,5%, urmată de Grecia (33,6%) și Lituania (25,3%). Performanțele individuale ale statelor membre variază în funcție de plata impozitelor, fraude, evitarea obligațiunilor fiscale, falimente și administrare fiscală. Deficitul de încasare a TVA indică ineficiența măsurilor de asigurare a respectării normelor în materie de TVA și de asigurare a conformității în fiecare stat în parte. România a pierdut în 2017 29,3 miliarde lei, aproximativ 6 miliarde euro, din neîncasarea de venituri reprezentând taxa pe valoarea adăugată. Între anii 2013 și 2017, deficitul de TVA în România a scăzut cu doar 3%, în timp ce Polonia a reușit să reducă substanțial deficitul cu 13%, de la 27% la 14%.

Deficitul de TVA al României este alarmant și evidențiază clar ineficiențele autorităților locale care ar trebui să fie responsabile de colectarea sumelor datorate.

Există o soluție ușoară la această problemă?

Există – și aceasta este digitalizarea. Vedem exemple din alte piețe care au reușit să rezolve deficitul de TVA și lipsa de transparență, cu ajutorul tehnologiei și a facturării electronice.

America Latină este lider mondial în mandate de facturare electronică guvernamentală, deoarece țările din regiune au decis să utilizeze tehnologia pentru a aborda și combate probleme ca frauda cu facturi sau lipsa de transparență în achizițiile publice. Brazilia a fost prima țară din lume care a introdus facturarea electronică în 2008 și, prin urmare, veniturile fiscale indirecte au crescut cu 58 de miliarde dolari până în 2012. În ultimii zece ani, Mexic a înregistrat o creștere a veniturilor fiscale cu 35% datorită facturării electronice în timp ce în Columbia implementarea sistemului de facturare electronică a redus evaziunea fiscală cu 50%

Există, de asemenea, exemple concrete din Europa despre remedierea acestui deficit. Spre exemplu, Italia a introdus la începutul anului 2019 un sistem nou de TVA prin intermediul căruia guvernul vede fiecare factură emisă de către companii. În cadrul noului sistem, facturile trebuie transmise în format electronic la un hub online de  impozitare – SDI (sistema di interscambio). Autoritățile controlează ca factura să fie corectă și, dacă este aprobată, aceasta este transmisă mai departe destinatarului. În Italia, trimiterea facturilor de TVA direct către clienți este acum ilegală și fiecare factură trebuie să treacă prin centrul guvernamental. Sistemul oferă autorităților fiscale posibilitatea de a vedea fiecare tranzacție în parte și nu doar date agregate. Inspectorii fiscali pot compara, de asemenea, datele contrapartidelor, pentru a se asigura că tranzacțiile se potrivesc. Erorile și „reducerile” fiscale inexplicabile sunt astfel identificate imediat.

Mai există încă un avantaj suplimentar din digitalizarea unui sistem fiscal. Deoarece informațiile despre TVA sunt raportate în timp real, statisticile macroeconomice naționale sunt mult mai exacte, punând astfel capăt așteptării de luni de zile pentru corectarea datelor PIB trimestriale.

Se estimează că piața pentru facturarea electronică va crește de la aproape 4,3 miliarde de dolari în 2019 la 18 de miliarde de dolari până în 2025. Această creștere se va întâmpla pe măsură ce guvernele din întreaga lume se vor orienta către tehnologie pentru a lupta împotriva deficitului de TVA, și pentru a crește transparența.

În România, marea majoritate a companiilor continuă să proceseze facturile manual, cu multe industrii care încă mai folosesc facturi pe suport hârtie în corespondența cu clienții. Procesul acesta este unul ineficient și costisitor, mai ales în cazul companiilor care emit sau prelucrează un număr mare de facturi. Studiile arată că procesarea facturilor pe hârtie se materializează în general în întârzieri semnificative la plată.

Pentru companii sau instituții, primirea facturilor pe hârtie înseamnă introducerea datelor în sistemul ERP sau aplicația bancară, ceea ce se traduce în erori și muncă manuală costisitoare a departamentelor de contabilitate. În plus, întârzierile în procesarea facturilor aduc un risc semnificativ ca societatea să nu aibă o imagine reală a situației sale financiare, deoarece nu include toate obligațiile pe care compania trebuie să le acopere.

Pentru stat, procesul, cu excepția cazului în care este digitalizat, este imposibil de urmărit și poate conduce la fraude, erori administrative și întârzieri.

O soluție ușoară există, dar cum ar trebui implementată?

În 2014, UE a adoptat Directiva 2014/55/UE privind facturarea electronică în achizițiile publice. Aceasta prevede ca toate entitățile publice europene trebuie să primească și să prelucreze facturi electronice în conformitate cu standardul european privind facturarea electronică. Instituțiile guvernamentale centrale au primit un termen limită pentru a se conforma acestei obligații până la 18 aprilie 2019, iar restul entităților publice rămase au primit termen limită până la 18 aprilie 2020. Fiecare stat membru al UE trebuie să redacteze propria transpunere a legii pentru a adapta modelul de facturare electronic în cadrul legislației naționale.

România, este una dintre puținele țări care nu a respectat termenul limită și a obținut o prelungire de un an, urmată de o altă amânare. Întrucât suntem în iunie 2020, așteptăm acum decizia instituțiilor UE cu privire la măsurile ce vor fi luate datorită încălcării acestei dispoziții.

Transpunerea directivei ar fi primul pas către un mediu digitalizat. De asemenea, ar contribui la creșterea transparenței organismelor publice. Migrarea la facturile electronice complet automatizate ar trebui să ajute entitățile publice la modernizarea infrastructurii interne de plată și la reducerea costurilor de business. Acest lucru se realizează printr-un control mai bun al fluxului de numerar, reducerea costurilor materiale și al impactului asupra mediului, reducerea erorilor și procesarea mai rapidă și mai ieftină.

Polonia, care s-a conformat deja cu punerea în aplicare a directivei la nivel central și subcentral (regional, municipal) a identificat printre beneficiile facturării electronice reducerea costurilor operaționale, diminuarea sarcinilor administrative, optimizarea timpilor de plată și facilitarea facturării electronice transfrontaliere. De asemenea, a ajutat și la sporirea transparenței în cadrul instituțiilor publice în ceea ce privește plățile efectuate.

Punerea în aplicare a directivei este primul pas către digitalizare. Cu o platformă eficientă de facturare electronică, o țară poate înrola ulterior și companiile private, ca în exemplul Franței, pentru a crește recuperarea TVA-ului de la instituțiile private și a spori eficiența agențiilor fiscale locale. Dar ca proiectul să funcționeze, primul pas trebuie să fie implementat la nivel guvernamental, și ulterior la nivelul tuturor entităților din sectorul privat.

Chiar săptămâna trecută, au fost reconfirmate aceste deficiențe ale țării noastre, întrucât Indicele economiei și societății digitale (DESI) 2020 publicat către Comisia Europeană, a arătat clar că România a făcut progrese lente către o economie și o societate digitală, ocupând locul 26 din 28 între statele membre ale UE.  La categoria „Servicii publice digitale” România s-a clasat pe ultimul loc, pe poziția 28.

Dar există speranță! Raportul Gartner de la sfârșitul lunii mai 2020 menționează că România ia în considerare introducerea unor reglementări pentru ca facturarea electronică B2B să devină obligatorie în următorii cinci ani. Nu se cunoaște sursa acestor informații, dar rămân așteptările.

Exemplu din sectoarele private

Exemplele din America Latină reprezintă dovada că digitalizarea poate repara deficitul de TVA. Dar ce se întâmplă cu Directiva privind facturarea electronică și efectul pozitiv al acesteia?

Studiile internaționale care au analizat companiile private indică faptul că procesarea manuală a unei facturi costă 10 dolari, în timp ce cu un proces complet automatizat, acest cost scade la 2 dolari. Pentru sectorul public românesc, care are cel mai mare număr de angajați per cetățean din întreaga UE, acest cost este, fără îndoială, semnificativ mai mare de 10 dolari. La DocProcess, am efectuat un studiu printre clienții noștri, companii private, care a arătat clar că investiția în sistemul digital este recuperată în aproximativ 2-6 luni, perioada exactă depinzând de complexitatea proiectului și de numărul de sarcini automatizate. Dacă se face corect, cu partenerii adecvați și folosind tehnologie de ultimă generație, investiția în sistemul de facturare electronică din România ar putea fi o investiție care ar putea fi recuperată chiar într-o lună, în timp ce beneficiile obținute vor fi culese mulți ani de acum înainte.

Acest studiu a fost realizat de către compania românească DocProcess.