FacebookTwitterLinkedIn

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat r pe site-ul instituţiei Broşura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din tranzacţionarea jetoanelor nefungibile (NFT, după termenul englezesc nonfungible token), care aduce clarificări despre tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din vânzarea NFT-urilor.

Veniturile obţinute de persoanele fizice din tranzacţionarea jetoanelor nefungibile (NFT, după termenul englezesc non-fungible token) reprezintă venituri impozabile. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în numerar (care presupun o remuneraţie financiară), cât şi cele în natură (spre ex. produse, servicii, călătorii etc.) .

NFT-urile reprezintă unități de date unice stocate în registre blockchain, tehnologii care asigură transparența și monitorizarea tranzacțiilor. Aceste jetoane sunt asociate de obicei unor fișiere digitale precum imagini, clipuri video sau melodii, și oferă dovezi de proprietate asupra conținutului digital tranzacționat. Totuși, deși fișierele digitale pot fi accesibile publicului, dreptul de proprietate asupra jetonului rămâne exclusiv. Blockchain-uri precum Ethereum sau Flux utilizează standarde specifice pentru gestionarea și tranzacționarea NFT-urilor.

NFT-urile sunt folosite în diverse domenii, printre care arta digitală, muzica și bunurile virtuale din jocuri video.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.