Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat miercuri că Direcția Generală de Integritate (DGI) desfășoară un control la grupul de firme Nordis, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, transmite Agerpres.
Potrivit ANAF, până în prezent nu au fost înregistrate sesizări privind comportamentul profesional al funcționarilor publici implicați în acest caz. Totodată, instituția subliniază că activitatea DIICOT a fost sprijinită de Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) și că nu deține, până la acest moment, documente care să confirme săvârșirea unor infracțiuni de către cei patru inspectori DGAF vizați de investigație.
Controlul vine în contextul unei anchete DIICOT, care ar putea duce la punerea sub acuzare a patru inspectori ANAF pentru favorizarea infractorului. Aceștia sunt suspectați că nu au luat măsuri împotriva grupului de firme Nordis, deși constataseră încă de acum trei ani existența unor nereguli. Aceste informații au fost relevate în cadrul investigației ce a dus la solicitarea arestării preventive a cuplului Laura Vicol – Vladimir Ciorbă.
ANAF a mai precizat că, în 2024, conducerea instituției a acordat 57 de audiențe și că va continua să colaboreze cu organele judiciare, oferind expertiză și sprijin în cadrul investigațiilor.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.