FacebookTwitterLinkedIn

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a investigat în luna iunie peste 4200 de contribuabili și a constatat prejudicii de 131,7 milioane de lei. Inspectorii fiscali au încheiat și procese verbale cu ”implicații fiscale” pentru alte 76,8 milioane de lei.

”Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului”, se arată într-un comunicat al Agenției.

Controalele ANAF s-au concretizat și în aplicarea unor amenzi contravenționale în valoare totală de 5,7 milioane lei și în confiscarea a 0,9 milioane de lei în numerar, venituri din activități ilicite și bunuri.

Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 20 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 115.609.494 lei. ANAF a mai dispus suspendarea activității a 28 contribuabili, în marea majoritate pentru nereguli privind folosirea caselor de marcat.

În cazul altor 2.223 de controale, ANAF a stabilit sume suplimentare în valoare totală de peste 213 milioane lei, fiind instituite 31 de măsuri asigurătorii care depășesc 36 milioane lei. Organelor de urmărire penală le-au fost înaintate 18 sesizări, pentru prejudicii în cuantum de 16,12 milioane lei.