FacebookTwitterLinkedIn

Longevitatea înseamnă mai mult decât sănătate fizică și trebuie construită încă din primii ani de viață, a afirmat Ana Raluca Chișu, fondatoarea KinetoBebe, în cadrul panelului „The Longevity Strategy” de la Forbes Business Fest.

Antreprenoarea a vorbit despre rolul prevenției, impactul dezvoltării timpurii asupra viitorului adult și efectele pe care digitalizarea le are asupra noilor generații.

Pentru Ana Raluca Chișu, conceptul de longevitate este strâns legat de calitatea vieții și de alegerile pe care oamenii le fac zi de zi. Dincolo de tendințele care au adus acest subiect în atenția publică, ea consideră că longevitatea trebuie înțeleasă ca o responsabilitate personală, construită prin obiceiuri sănătoase și echilibru.

„Longevitatea înseamnă pentru mine calitatea vieții, și nu doar din punct de vedere fizic, ci și modul în care gândim, starea de spirit și felul în care interacționăm cu cei din jur. Încercăm să desprindem acest termen de ideea de trend și să îi facem pe oameni să înțeleagă că depinde în primul rând de ei, de ceea ce au în frigider, de ceea ce fac dimineața de când se trezesc, până la modul în care dorm noaptea”, a declarat fondatoarea KinetoBebe.

Activitatea KinetoBebe este concentrată în mare măsură pe dezvoltarea copiilor, iar experiența acumulată de-a lungul anilor a consolidat convingerea că bazele unei vieți sănătoase se pun încă din primii ani. Potrivit Anei Raluca Chișu, studiile medicale arată că dezvoltarea copilului în primii șapte ani influențează decisiv viitorul adolescent și adult.

„Longevitatea, wellbeing-ul și sănătatea încep din primii ani de viață și nu este o metaforă. Societatea Națională de Pediatrie din America a spus încă de acum 65 de ani că viitorul adult se construiește și se echilibrează în primii șapte ani de viață. Sunt șapte ani de antrenament în care copilul se construiește pe sine, având alături o călăuză importantă – medicul pediatru”, a explicat aceasta.

Ea a avertizat că dezechilibrele apărute în această perioadă pot avea efecte pe termen lung și pot îngreuna dezvoltarea ulterioară. „Dacă avem dezechilibre în acești ani, viitorul adult va pleca la drum cu un minus și va avea foarte mult de recuperat.”

Unul dintre cele mai importante obstacole identificate de fondatoarea KinetoBebe este modul în care este înțeleasă prevenția în România. În opinia sa, multe familii ajung să acționeze doar după apariția problemelor, în loc să investească în evaluări și controale preventive.

„În societatea și cultura românească, prevenția începe când s-a întâmplat ceva, când a început să doară. Dar prevenție înseamnă să nu ajungem acolo”, a subliniat ea.

Ana Raluca Chișu a oferit mai multe exemple de intervenții preventive care ar trebui să devină o normalitate pentru părinți: evaluările kinetoterapeutice în primii ani de viață, consultațiile psihologice înainte de începerea școlii sau întâlnirile cu logopedul atunci când apar dificultăți de vorbire.

„A vedea un kinetoterapeut în primii trei ani de viață, un psiholog înainte să înceapă copilul școala sau un logoped atunci când nu pronunță corect cuvintele nu înseamnă intervenție, ci prevenție, educație și igienă sanitară”, a explicat aceasta.

În același timp, ea a încurajat părinții să se informeze din surse medicale validate și să mențină un dialog constant cu specialiștii care urmăresc dezvoltarea copiilor.

„Trebuie să citim mai mult, să vorbim cu medicii și să lăsăm puțin deoparte informațiile găsite online atunci când este vorba despre sănătatea copiilor. Este important să discutăm cu medicul care a văzut copilul în evoluție și să nu așteptăm ca timpul să rezolve problemele de la sine”, a adăugat fondatoarea KinetoBebe.

Ana Raluca Chișu a atras atenția și asupra schimbărilor pe care utilizarea intensivă a tehnologiei le produce în dezvoltarea copiilor. Pe baza observațiilor realizate în cadrul programului #StaiDrept al Asociației KinetoBebe, prin care au fost evaluați peste 14.000 de copii din școlile bucureștene în ultimii doi ani, aceasta spune că efectele sunt deja vizibile.

„Acum zece ani vorbeam despre viitoarea generație digitală. Astăzi putem spune clar că noua generație s-a modificat în dezvoltare din cauza stilului digital de viață pe care îl are”, a afirmat ea.

Potrivit specialistului, impactul nu este doar fizic, ci și emoțional. Modificările sunt vizibile la nivelul posturii, echilibrului și amplitudinii mișcărilor, dar și în modul în care copiii își gestionează emoțiile și relațiile.

„Orice corp al unui copil se dezvoltă prin activitate fizică și prin tot ceea ce înseamnă mișcare. În momentul în care digitalul a devenit dominant în viața copiilor, s-a modificat modul lor de dezvoltare – de la postură și echilibru până la componenta emoțională”, a explicat Ana Raluca Chișu, adăugând că societatea trebuie să se pregătească pentru provocările pe care această generație le va aduce odată cu intrarea în adolescență și maturitate.

„Este o responsabilitate mare pentru cadrele medicale, pentru profesori, dar și pentru presă – prin evenimente ca acesta – să pregătească adulții pentru întâlnirea cu acești copii atunci când vor deveni adolescenți. Va fi un uragan de emoții și transformări, dar și de probleme fizice cu care cred că deja începem să ne confruntăm”, a concluzionat fondatoarea KinetoBebe în cadrul Forbes Business Fest.