FacebookTwitterLinkedIn

„Este o vară mult mai liniștită față de cele din anii trecuți când aveam vacanțele programate încă din luna martie. Și, recunosc că în această perioadă, în primul rând m-am disciplinat mult mai tare. Rutina mea zilnică s-a modificat: încep cu o oră de gimnastică de la 8 la 9, continuăm cu câteva ture de bazin, ca mai apoi să demarăm ziua de lucru”.

Și pentru că această perioadă este definită de schimbări neprevăzute, la fel ca mulți antreprenori și Ana Maria Mihăescu s-a îndreptat către una dintre vechile sale pasiuni – lectura. Pe care o descrie ca fiind doza necesară de liniște, mai ales în această perioadă nu tocmai relaxantă din punct de vedere al evoluției mediului de afaceri: „am o bibliotecă destul de bogată și mă bucur foarte mult că acum am timp să o parcurg în liniște. Am descoperit cu plăcere cărți noi care mi-au oferit definiția optimă a ceea ce presupune fericirea etnică. Și am să vă ofer un exemplu: îmi place mult ideea de a defini fericirea ca pe un ac de siguranță și când afirm asta îmi trec prin cap imaginile celebre cu fotografiile cu româncele din perioada comunistă care-și țineau acele de siguranță la capoade. Este o metaforă în care eu cred”.

La capitolul „hobby-uri”, pentru Ana Maria Mihăescu, intră în special activitatea de mentorat : „în acest moment lucrez cu o doamnă din India, una de la București și alta de la Budapesta. Sunt tinere care fac parte din lumi puternice, spre exemplu, una dintre ele activează în sistemul guvernamental. Este extraordinar că pot să transmit din experiența mea, simt un sentiment de împlinire, mai ales că le sunt mentor de trei ani, asta înseamnă că le vin în ajutor cu ceva. Și nu în ultimul rând, trebuie să menționez la pasiuni și activitatea pe care o desfășor în cadrul organizației Prietenii Muzeului Național de Artă”, a completat NED Raiffeisen Bank România și directorul executiv MedLife.

Care este partea pozitivă a acestei noi situații? Ana Maria Mihăescu afirmă răspicat: timpul pe care-l are acum pentru viața de familie. „Timpul îmi era limitat în ceea ce privește viața de familie. Îi vedeam pe cei dragi mai mult în weekend, căci în cursul săptămânii eram plecată în delegații. Este o adevărată bucurie să simt că am o viață de familie de luni până duminică”, a conchis aceasta.