Conglomeratul media american NBCUniversal, deținut de Comcast Corp, a cumpărat o participație la Euronews, care a fost creat în 1993, drept un CNN european, transmite Reuters, prelunând informații de la propriile surse.
Reuters obținuse în noiembrie informația că NBC va prelua undeva între 15% și 30% din Euronews, pe care l-a deținut un consortium de state europene, până când pachetul majoritar, de 53%, a fost preluat de egipteanul Naguib Sawiris.
Alte surse ale Reuters susțin că NBC se află în stadiul final al negocierilor pentru 25% din Euronews la un preț de 30 de milioane de dolari.
Semnarea tranzacției s-ar putea face în martie sau aprilie.
Achiziția i-ar permite NBC accesul la 277 de milioane de locuințe din 13 țări.
Altă decizie importantă pentru NBC o reprezintă numirea Noahei Oppenheim ca președinte al NBC News, în locul Deborahei Turness, președinte din 2013. Cea din urmă va prelua funcția nou creată de președinte al NBC News International. Cele două îi vor raporta direct lui Andy Lack, președintele NBC News.