FacebookTwitterLinkedIn

Tranzacția va fi finalizată după ce va fi aprobată de Comitetul de Investiţii Străine din Statele Unite, fiind astfel așteptată să se încheie în a doua jumătate a acestui an.

Acționarii MoneyGram vor primi 13,25 de dolari pe acțiune, fiind aprobată de către Consiliul de Administrație MoneyGram. În plus, Thomas H. Lee, partner, și anumiți directori ai MoneyGram, care dețin împreună aproximativ 46% din acțiunile cu drept de vot ale MoneyGram au încheiat acorduri cu MoneyGram să voteze în favoarea tranzacției.

MoneyGram are aproape 350.000 de filiale în aproape 200 de ţări, inclusiv în România, și 2,4 miliarde de conturi bancare și mobile.

În România, MoneyGram avea 3.500 de puncte de lucru anul trecut, însă își propune să ajungă la 5.000, până în 2019.

În continuarea fuziunii, compania își va funcționa sub același brand și își va păstra echipa de management, au anunțat cele două companii. Alex Holmes va fi în continuare CEO al MoneyGram, și va lucra cu Douglas Feagin, senior vicepreședinte al Ant Financiar, și cuSouheil Badran, General Manager pentru America de Nord al Ant Financiar, pentru a integra cele două organizații. MoneyGram va rămâne cu sediul în Dallas.

Ant Financial are peste 630 de milioane de utilizatori, dintre care 450 de milioane de utilizatori în China, astfel că are o cotă importantă din piaţa serviciilor de plată online în China. Compania mai este prezentă în India și Thailanda.

Achiziţia va ajuta compania chineză să se extindă în condiţiile în care se află într-o strânsă competiţie cu sistemul de plată WeChat al Tencent.

Noi credem ca serviciile financiare ar trebui să fie simple, low-cost și accesibile celor mulți, nu doar câtorva. Combinația dintre Ant Financiar și MoneyGram va oferi un acces mai mare, securitate și simplitate pentru oamenii din întreaga lume pentru a transfera fonduri, în special în economiile majore, cum ar fi Statele Unite, China, India, Mexic și Filipine”, a spus Eric Jing, Chief Executive Officer al Ant Financial.

Acesta este a doua achiziţie a firmei Alibaba în Statele Unite, după ce anul trecut a cumpărat EyeVerify cu 70 de milioane de dolari. EyeVerify este un start-up cu sediul în Missouri, care foloseşte tehnologie biometrică de identificare pentru a asigura trazacţiile şi datele utilizatorilor.

Denumită oficial Zhejiang Ant Small and Micro Financial Services Group Co, compania chineze a fost evaluată la 75 de miliarde de dolari de către grupul de investiții din Hong Kong CLSA, în septembrie 2016, și este de așteptat să se listeze, în cursul acestui an.

Pentru Ant Financiar, Citi a fost consultant financiar, iar Simpson Thacher & Bartlett LLP consultant juridic. Pentru MoneyGram, BofA Merrill Lynch a fost consultant financiar, iar Vinson & Elkins LLP cel juridic.

Consultanții internaționali spun că tranzacția se face la momentul oportun pentru MoneyGram, dat fiind faptul că o parte substanțială a activității sale ar putea intra sub presiunea poziției președintelui american Donald Trump privind imigrația și comerțul. Mulți imigranți folosesc MoneyGram pentru a transfera bani din Statele Unite către familiile lor. Mexicul reprezintă aproximativ 10% din tranzacțiile MoneyGram, potrivit Bloomberg Intelligence. Trump a propus, în campania electorală de anul trecut, un plan de tăiere a remiterilor pe care imigranții mexicani care trăiesc și lucrează în SUA le trimite înapoi acasă.