FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit Poliției Capitalei, acţiunile de verificare organizate de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie Transport Public au vizat respectarea Legii nr 55/2020 şi a măsurilor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19.

Controalele s-au desfăşurat atât în staţii, cât şi în garniturile de metrou, notează Agerpres.

„În urma verificărilor efectuate, în care au fost implicaţi şi reprezentanţi ai Jandarmeriei, au fost constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale, din care şapte pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020″, precizează Poliţia Capitalei.