FacebookTwitterLinkedIn

Ambasadorii ţărilor din Uniunea Europeană au ajuns miercuri la un nou acord, prin care va fi prelungită scutirea de taxe vamale pentru importurile de alimente din Ucraina, însă cu unele condiţii, după ce mai multe state s-au plâns că acordul iniţial risca să destabilizeze pieţele agricole ale blocului comunitar.

Potrivit Reuters, acordul urmează să ajungă în Parlamentul European, unde diplomaţii se aşteaptă la presiuni pentru a adăuga mai multe restricţii, în condiţiile în care în UE sunt disensiuni asupra modului în care trebuie continuate scutirile acordate în 2022 pentru a ajuta economia Ucrainei după invazia Rusiei.

Unele grupuri de fermieri din UE şi ţări precum Franţa şi Polonia susţin că măsurile trebuie să fie înăsprite pentru a evita ca produsele agricole din UE să devină necompetitive. Ucraina şi alte voci din UE susţin, pe de altă parte, că importurile au un efect redus asupra pieţei comunitare.

Un diplomat UE a declarat că noul acord – care va fi valabil până în iunie 2025 – este similar cu un acord provizoriu încheiat săptămâna trecută, dar schimbă perioada de referinţă utilizată pentru a determina momentul în care se vor aplica tarife pentru anumite produse.

Acordul iniţial stipula că tarifele vor intra în vigoare pentru păsări de curte, ouă, zahăr, ovăz, porumb, crupe şi miere, dacă importurile depăşeau nivelurile medii din 2022 şi 2023. Compromisul extinde perioada de referinţă pentru a include a doua jumătate a anului 2021, a declarat diplomatul, citat de aceeași sursă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.