FacebookTwitterLinkedIn

Amazon va renunța la peste 18.000 de angajați, ca parte a unei reduceri a forței de muncă pe care o anunțase anterior, determinată de incertitudinile economice, a transmis directorul executiv Andy Jassy într-un mesaj pe site-ul grupului.

Deciziile de concediere, pe care Amazon le va comunica începând cu 18 ianuarie, vor afecta în mare măsură departamentele de comerț electronic și resurse umane ale companiei, a precizat Jassy, citat de Reuters.

Concedierile se ridică la 6% din forța de muncă corporativă de aproximativ 300.000 de persoane a Amazon și reprezintă o schimbare rapidă pentru retailerul care și-a dublat recent plafonul salarial de bază pentru a-și crește competitivitatea pe piață.

Amazon are peste 1,5 milioane de angajați, inclusiv personalul de depozit, fiind al doilea cel mai mare angajator privat din America, după Walmart. Jassy a indicat că reducerile se extind și în Europa și a precizat că planificarea anuală „a fost mai dificilă, având în vedere incertitudinile economice”.

Concedierile vor aduce forța de muncă corporativă a Amazon mai aproape de nivelul din septembrie 2021, când numărul de angajați era de aproximativ 275.000 în toată lumea.