Amazon a suferit cea mai lentă creștere din ultimele două decenii, pierzând 150 de miliarde de dolari din valoarea sa, în condițiile în care explozia cumpărăturilor online din timpul pandemiei încetinește.
Gigantul de retail online a declarat că veniturile sale au crescut cu 7% în primele trei luni ale anului, la 116,4 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mică evoluție de la un an la altul din 2001. De asemenea, compania a suferit prima pierdere anuală din anul 2015 până acum, relatează The Telegraph.
Acțiunile Amazon au scăzut cu aproape 10% la tranzacționarea după program, deoarece compania a emis previziuni dezamăgitoare pentru următorul trimestru. În raportul său, Amazon precizează că vânzările ar putea crește cu până la 3%, cu mult sub prognozele de pe Wall Street.
Cifrele vin pe fondul întrebărilor cu privire la sustenabilitatea exploziei cumpărăturilor online, pe măsură ce economiile continuă să se redeschidă, iar cumpărătorii optează pentru shoppingul offline.
„Pandemia, iar mai apoi războiul din Ucraina au adus deopotrivă o creștere a veniturilor noastre, cât și provocări neobișnuite”, a declarat directorul executiv al companiei. Acesta a spus că Amazon va căuta să reducă costurile cu care se confruntă „pe măsură ce lucrăm cu stabilizarea presiunilor inflaționiste și din lanțul nostru de aprovizionare”.