Tranzacția ar putea fi mai mică de 3,2 milioane de dolari – valoarea de piață la care este estimată compania. Nu există încă un acord final și nici nu se știe exact când va avea loc achiziția, potrivit unei surse a publicației Forbes.com.
Compania cu sediul în orașul Foster, California, a transmis printr-un email că Zoox nu comentează zvonuri sau speculații. Nici Amazon nu a vrut să ofere detalii despre acest subiect. „Credem că 1,1 miliarde de dolari este un preț corect pentru această companie”, declarat Asad Hussain, analist de mobilitate pentru Pitchbook.
Înființată de artistul și designerul australian, Tim Kentley-Klay, și informaticianul de la Stanford, Jesse Levinson, în 2014, Zoox și-a propus să devină o companie de taxiuri robot și vehicule livrate la cerere, care să îmbine tehnologii avansate de conducere autonomă cu sisteme electrice de ultimă oră. Vehiculele Zoox nu sunt gândite ca mașini personale, ci ca flote pentru companii.
„Era foarte probabil ca Zoox să fie cumpărat de o mare companie de tehnologie și să se confrunte cu o reevaluare, având în vedere că a investit în mod intens capital în tehnologia mașinilor care se conduc singure”, a spus Hussain. „Achiziționarea Zoox ar trebui să-i permită gigantului Amazon să-și extindă capacitățile logistice autonome.”
FOTO: ZOOX