Majorarea salariului minim va intra în vigoare în luna iulie, transmite Reuters. În prezent, salariul minim oferit de Amazon porneşte de la 11,30 euro pe oră în unele locaţii, dar depăşeşte 12 euro în altele. Salariul minim oferit acum de Amazon depăşeşte salariul minim din Germania, de 9,5 euro pe oră.
Germania este cea mai mare piaţă a Amazon după Statele Unite. Încă din 2013, sindicatul german Verdi a organizat greve pentru a contesta salariile mici şi condiţiile dificile de muncă. Un recent protest a coincis evenimentului de promovare ”Prime Day”, în valoare de 1,600 de miliarde de dolari, organizat anual de companie. Angajaţii au fost nemulţumiţi de eliminarea bonusului pentru coronavirus.
Profitul net al companiei a crescut la 8,1 miliarde de dolari în primul trimestru, de la 2,5 miliarde de dolari în urmă cu un an. Un purtător de cuvânt al Amazon din Germania a spus că toţi angajaţii vor primi o mărire de salariu.