FacebookTwitterLinkedIn

Autoritățile de reglementare germane au lansat o anchetă asupra celei mai mari companii financiare din țară, Allianz, după dispariția unora dintre fondurile sale de investiții din SUA anul trecut, au declarat pentru Reuters persoane apropiate de acest caz.

Această anchetă crește presiunea asupra Allianz, care se confruntă deja cu o serie de procese cu privire la Fondurile Structurate Alfa și investigațiile aferente efectuate de Departamentul de Justiție și Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA.

Ancheta autorității de reglementare financiară din Germania, BaFin, se desfășoară în mai multe departamente ale instituției, au spus mai multe surse, care au dorit să-și păstreze anonimatul, având în vedere că ancheta este în curs.

Oficialii BaFin examinează măsura în care directorii Allianz din afara diviziei de fonduri ar fi avut cunoștință sau ar fi fost implicați în evenimente care au dus la acumularea de pierderi de miliarde de dolari, au mai spus sursele.