FacebookTwitterLinkedIn

Forbes: Cum s-a petrecut trecerea de la statutul de ziarist la cel de om de business?

Alina Galeriu: Un lucru știu sigur, pentru mine trecerea de la statutul de ziarist la cel de PR-ist s-a petrecut brusc și mi-a dat de gândit. Așa că mi-am luat un moment de respiro și mi-am confruntat temerile: este asta ceea ce vreau să fac toată viața? M-am întors repede înapoi la viața de agenție și inclusiv la primul grup de agenții – The Group – semn că răspunsul la întrebare a fost pozitiv, atât cât poate fi oricine cu privire la viitor, în general.

Cât privește statutul de „om de business”, aici chiar am fost luată prin surprindere de pasul pe care am ajuns să îl fac. Deși mai multă lume din jur mă tot sfătuia să pornesc un business „al meu”, în ton cu dorințele de libertate ale generației din care fac parte sau poate doar în ton cu personalitatea mea. Sinceră să fiu, eu nu îmi puneam problema la modul foarte serios, adică nu într-un viitor foarte apropiat cel puțin… asta până într-o zi. O contribuție semnificativă o are steaua mea norocoasă, care mă face să văd oportunitățile, atunci când se ivesc… și îmi dă curajul să le fructific.

Forbers: Aveți modele profesionale în domeniul comunicarii, care v-au marcat și pe care le admirați?

Alina Galeriu: Fără doar și poate, mi-a influențat foarte mult parcursul profesional întâlnirea cu Mihaela Nicola (CEO, The Group), pe vremea când eram studentă, urmată de solicitarea mea de a-mi acorda un interviu pentru IQads, un an mai tarziu, urmată, peste încă un an, de oferta ei de angajare.

Apoi, am plecat și am revenit la The Group. Dar nu am încetat niciodată să o admir pentru forță, statornicie și orizonturile largi, expandate necontentit spre a cuprinde cât mai mult din ce este deștept pe lume. Toate acestea contribuie la faptul că orice discuție cu ea dureză mult mai mult decât am prevăzut; unul dintre privilegiile de a lucra împreună!

Forbes: Care sunt cele mai spectaculoase proiecte pe care le-ați realizat până acum, în cariera profesională?â

Alina Galeriu: Un proiect spectaculos a fost să conștientizez că proiectele spectaculoase accidentale sau efemere sunt mai puțin valoroase decât puterea de a fi zi de zi la superlativ, pentru că numai testul timpului ne dă măsura corectă pentru valoare.

Așa că, zi de zi, lucrez la spectaculosul proiect de a livra la standardele cu care mi-am obișnuit clienții și de a le depăși, în măsura în care este posibil. Și nu e proiect mai spectaculos decât altul din vreun alt motiv decât că e cel mai nou, deci că a devenit mai bun prin faptul că am încercat să mă autodepășesc.

În plus, cultiv mirarea în fața spectaculosului cotidian, ceea ce mă face să mă entuziasmez permanent și să uit repede, pentru a mă concentra pe reușite viitoare. Îmi amintesc totuși câteva proiecte care și-au pus amprenta asupra mea îndeajuns încât să mi se întipărească în minte anul în care s-au întâmplat. Acesta ar putea fi un criteriu, așa că iată-le…

De exemplu, știu că mi s-a părut spectaculos să fac parte din echipa care a lucrat la campania de lansare a brandului de bijuterii PANDORA în România, în septembrie 2011.

Mi s-a părut, de asemenea, spectaculos să fac parte din echipa care a lansat un restaurant în Centrul Vechi (MEZE Taverna) în octombrie 2012. Iar în 2013 mi s-a părut spectaculos să gestionez un press trip și să fac față cu brio unei delegații internaționale a unei multinaționale, în repetate rânduri.

În 2014, cred că a fost spectaculos din punct de vedere logistică și rigoare a implementării să organizez teambuilding-ul The Group pentru cei 200 de colegi. Iar în 2015, mi se pare spectaculos cum am reușit să câștig trei clienți noi în trei luni și să am un client atât de mulțumit încât a decis să îmi dubleze fee-ul.

Forbes: Sunteti Managing Partner al agenției „Galeriu&Partners”, parte a The Group. Cum se poziționează această firmă pe piața de PR din România? În câți ani credeți că agenția va intra în top 10 agenții de PR din România?

Alina Galeriu: Agenția Galeriu & Partners are entuziasmul și forța de a dărâma munții a unui nou-născut. Dar are nevoie, desigur, de ocrotire și ghidare din partea familiei în care s-a născut, așa că învață în permanență de la colegii mai mari din The Group.

Este prietenoasă și își caută „prieteni de joacă” activ, dar nu obsesiv. Ca să traduc analogia în limbaj de business: extinderea portofoliului de clienți e un obiectiv constant, dar nu reprezintă unicul criteriu de (auto)evaluare. Ne dorim o creștere organică, sănătoasă, în pași mici, dar siguri, creștere care să curpindă atât extinderea echipei și a portofoliului de clienți, cât și consolidarea competențelor.

În prezent, în activitatea agenției sunt incluse serviciile de comunicare corporate pentru The Group, atât la nivel de comunicare externă (relații cu presa, organizare de evenimente, etc.) cât și la nivel de comunicare internă (organizare de training-uri, competiții și evenimente interne, fluidizarea comunicării între agențiile din grup prin instrumente specifice, etc.).

De asemenea, din portofoliul de clienți fac parte antreprenori din domeniul serviciilor de beauty și wellness, un creator de obiecte vestimentare și o galerie de artă și casă de licitații. Pentru aceștia desfășurăm constant activități de media relations și organizăm lansări de produs sau evenimente cu presa cu diverse prilejuri.

Și ca să revin la poziționare, aici permite-mi să împrumut din filosofia The Group, întocmai precum un copil preia din valorile familiei: Galeriu & Partners este o agenție de relații publice care se pune în slujba clienților cu dedicare, pasiune și efort susținut, o agenție care caută mereu să inoveze și să își surpindă clienții cu depășirea obiectivelor.

Nu am setat un deadline pentru a intra în top 10 agenții de PR din România, dar cred că prin a respecta riguros fiecare deadline pentru fiecare client, prin a-i oferi consultanță strategică valoroasă zi de zi și prin a pune suflet în fiecare proiect… ne vom asigura un drum cât mai scurt către orice top.

Alina Galeiru

Carte de vizită Alina Galeriu

S-a născut în București, pe 7 august 1987.

Studii: Comunicare și Relații Publice în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice de la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative), cu licența în 2009. Ulterior, în 2011, a obținut o diplomă de masterat în Publicitate în cadrul aceleiași instituții.

La acestea se adaugă o mulțime de training-uri și cursuri de formare profesională (public speaking, leadership skills, management strategic etc.). A absolvit în 2010 modulul I al Școlii IAA.

Experiență: A lucrat la IQads și SMARK.ro. La începutul anului 2011, a fost cooptată în echipa Porter Novelli Romania (la vremea aceea Nicola Porter Novelli), agenția de PR din cadrul The Group.

După un an în care a experimentat „viața de agenție” în calitate de insider, Alina Galeriu a decis să-și ia puțin timp pentru a reflecta la ce își dorește în viitor. După ce a absolvit masteratul și-a luat acest răgaz de gândire. La începutul anului 2014 a revenit la The Group, când în februarie 2014, agenția Galeriu & Partners a devenit parte a grupului.