FacebookTwitterLinkedIn

Mărfurile alimentare au devenit cele mai puternic afectate de inflație, cu scumpiri ale pâinii de 16,36%, a declarat Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.

Vasilescu a declarat, într-un interviu Agerpress, că avem de-a face cu o medie a inflației de 11,2% pe an, în cazul mărfurilor alimentare. La cartofi, creşterea este şi mai mare decât la pâine, de 36,50%, la citrice de 12,82%, iar la ulei de 32%, toate peste medie. 

“Ce arată aceste cifre? Arată în primul rând că Banca Naţională a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referinţă. Mărfurile energetice au umflat preţurile în toată lumea, au făcut o inflaţie cum nu s-a mai văzut din anii ‘70″, a explicat Adrian Vasilescu.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, el a menţionat că acestea au trecut pe locul doi şi aici vedem că “toate produsele sunt cuminţite”, inclusiv articolele medicale, care au urcat cu doar 2,45%, cu mult sub medie. Dar combustibilii în continuare “lovesc şi produc inflaţie”, iar gazele îşi menţin creşterea imensă la rata anuală, aproape 47%. Serviciile au o influenţă minoră la rata anuală, de 6,53%.

“Rata anuală a inflaţiei fiind acum acum 10,15%, cu două cifre, a luat-o înaintea prognozei, pentru că prognoza anunţa o creştere cu două cifre, până la 11% în luna aprilie. Iată că avem creşterea cu două cifre deja în luna martie”, a declarat Adrian Vasilescu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).