FacebookTwitterLinkedIn

Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody’s și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor.

Evaluarea reflectă progresele înregistrate în implementarea programului de consolidare fiscală, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar și la încetinirea ritmului de creștere a datoriei publice și a costurilor cu dobânzile.

În același timp, Moody’s menține perspectiva negativă, subliniind riscurile ridicate de implementare a ajustării fiscale pe termen mediu în ciuda progresului realizat în reducerea deficitului bugetar.

Alexandru Nazare: „Reconfirmarea ratingului de către Moody’s și recunoașterea progreselor fiscale, realizate mai rapid decât se anticipase, reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor. Faptul că deficitul pe 2026 este prognozat în scădere la 5,8% din PIB demonstrează că măsurile noastre de disciplină bugetară, pe lângă faptul că dau rezultate palpabile, întăresc convingerea agențiilor de rating și a mediilor investiționale în atingerea obiectivelor fiscale din acest an. Pentru perioada următoare, prioritatea absolută rămâne continuarea procesului de ajustare fiscală în vederea protejării ratingului investițional și reducerii costurilor de refinanțare. Construirea consensului politic în jurul acestor obiective și evitarea blocajelor politice sunt premise necesare pentru revenirea perspectivei la stabilă”, conform Agerpres.

Ministrul Finanțelor a explicat că ratingul de țară este un indicator al încrederii pe care investitorii și piețele financiare o au într-o economie, iar pentru România acest lucru înseamnă că rămânem o destinație credibilă pentru investiții și finanțare.

Alexandru Nazare: „Menținerea sa ajută România să se împrumute în condiții mai bune, să atragă investiții și să creeze premise pentru o economie mai stabilă, cu beneficii pentru cetățeni și mediul de afaceri.”

Ministrul a menționat că raportul Moody’s arată că România a redus deficitul bugetar mai rapid decât anticipase în precedentul raport, din septembrie 2025, iar acest lucru contribuie la încetinirea creșterii datoriei publice și la limitarea costurilor cu dobânzile. Totodată, apartenența la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene rămân atuuri importante pentru dezvoltarea economiei.

Rezultatele obținute de România în anul 2025 și în prima jumătate a anului 2026 au depășit așteptările privind ritmul consolidării fiscale. Moody’s estimează că deficitul bugetar va scădea la 5,8% din PIB în anul 2026, cu peste două puncte procentuale sub nivelul înregistrat în anul precedent, pe fondul disciplinei în ceea ce privește cheltuielile publice și al menținerii unui nivel solid al veniturilor bugetare.

Raportul evidențiază faptul că reducerea deficitului contribuie la încetinirea ritmului de creștere a datoriei publice și a costurilor cu dobânzile. În același timp, apartenența României la Uniunea Europeană, accesul la finanțarea europeană și perspectivele solide de creștere economică continuă să reprezinte puncte forte ale profilului de credit al țării, se mai arată în comunicatul MF.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.