FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit calendarului agreat de coaliția de guvernare, bugetul de stat pe 2026 va fi aprobat de guvern la mijlocul lunii februarie, apoi va fi dezbătut şi votat în Parlament. Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat că ţinta de deficit bugetar pentru anul acesta este de circa 6%, iar creşterea economică prognozată în jur de 1%.

Ministrul a precizat că bugetul trebuie să fie corect, să reflecte nivelul real al cheltuielilor, fără a supraevalua veniturile.

Alexandru Nazare: „Scopul nostru pentru 2026 este să avem un buget al relansării, un buget al investiţiilor. Proiectăm peste 10 miliarde de euro numai în zona de PNRR. Foarte important este să transpunem aceste proiecţii în cheltuială efectivă şi să accelerăm ritmul cheltuielilor pe fiecare ordonator de credite în parte. Proiecţia de creştere este în jur de 1% pentru 2026, PIB-ul prognozat este în jur de 2.045 de miliarde. În privinţa ţintei de deficit, aceasta este spre 6%, este în discuţie. După ce continuăm şi închidem toate discuţiile cu ordonatorii, dar şi cu Comisia, vom avea o ţintă de deficit finală, dar ea va fi în liniile anunţate anterior”, conform RRA.

Ministrul Finanţelor a mai spus că în 2026 nu sunt prevăzute majorări ale cotei standard de TVA sau pentru sectorul HoReCa.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.