Ministerul Finanţelor a lucrat cu Ministerul Culturii la schimbarea legislaţiei privind timbrul muzical şi anul acesta ne propunem să venim cu modificări legislative care să aducă mai multă claritate şi predictibilitate pentru artişti, organizatori şi întreaga industrie culturală, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Alexandru Nazare: „Am lucrat, împreună cu Ministerul Culturii, la schimbarea legislaţiei privind timbrul muzical – o gură de oxigen necesară pentru industria culturală şi artişti în această perioadă. În ultimele luni, am avut discuţii aplicate cu colegii de la Cultură şi cu reprezentanţi ai mediului artistic şi din industria evenimentelor, pentru a corecta o legislaţie care, ani de zile, a generat confuzie, costuri impredictibile şi tensiuni în industrie. Anul acesta ne propunem să venim cu modificări legislative care să aducă mai multă claritate şi predictibilitate pentru artişti, organizatori şi întreaga industrie culturală”, conform Agerpres.
Potrivit ministrului, propunerile vizează: simplificarea cadrului legislativ, astfel încât sistemul de timbru să fie mai clar şi mai uşor de aplicat; mai multă predictibilitate în modul de calcul, pentru a elimina situaţiile neclare şi presiunea disproporţionată asupra organizatorilor şi artiştilor; reguli de transparenţă şi responsabilitate, astfel încât fondurile colectate să ajungă acolo unde trebuie – în sprijinul creatorilor.
Alexandru Nazare: „Ne dorim ca forma finală a modificărilor legislative să ofere claritate întregii industrii muzicale şi culturale, într-un moment în care sectorul are nevoie de stabilitate şi reguli corecte. Intenţia noastră este să construim un cadru mai simplu, mai transparent şi mai corect pentru artişti şi pentru toţi cei care contribuie la viaţa culturală a României. Vom continua dialogul cu mediul artistic şi cu organizaţiile de creatori, pentru ca soluţiile finale să răspundă nevoilor reale din industrie şi să sprijine dezvoltarea culturii româneşti pe termen lung.”
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.