FacebookTwitterLinkedIn

Lecții pentru 2026 – Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social și geopolitic.

Alexandru Chiriță, CEO Electrica

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025? Argumentați!

Pentru noi, cuvântul anului este „execuție”. Execuția proiectelor și a deciziilor strategice a devenit o condiție esențială pentru menținerea competitivității și pentru consolidarea securității energetice a României. În același timp, evoluția tehnologică a impus o adaptare rapidă, iar piața a cerut un răspuns prompt la provocările din zona de reglementare, finanțare și sustenabilitate.

Astfel, în 2025 am trecut de la PowerPoint la megawați, de la planuri la rezultate cu impact direct în piață. Am lansat cea mai mare emisiune de obligațiuni verzi, corporative și non-financiare din România, în valoare de 500 de milioane de euro, un record pentru piața noastră de care suntem mândri. Pe lista realizărilor din acest an se numără și semnarea memorandumului cu Romgaz pentru dezvoltarea unor capacități de producție și stocare a energiei regenerabile de până la 400 MW, precum și inițierea procedurilor pentru 15 parcuri de stocare cu o capacitate totală de 1 GWh, menite să consolideze stabilitatea rețelei și să reducă dependența de importuri. În același timp, Grupul Electrica a înregistrat cel mai bun semestru din istoria sa, cu un profit net care a depășit 421 de milioane de lei.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Principalele motive de îngrijorare au vizat volatilitatea cadrului de reglementare, impactul costurilor operaționale și complexitatea investițiilor din infrastructura de distribuție. De asemenea, am urmărit cu atenție evoluția costurilor materialelor și a echipamentelor tehnice necesare în proiectele de extindere și modernizare.

În ciuda acestor presiuni, rezultatele Grupului Electrica au depășit estimările de la începutul anului, deoarece am aplicat un program riguros de eficientizare a resurselor, am întărit procesele operaționale și am accelerat implementarea proiectelor prioritare. Am reușit să consolidăm portofoliul de regenerabile și să avansăm proiectele de stocare, ceea ce a confirmat soliditatea strategiei noastre. Performanța financiară s-a menținut pe un trend pozitiv, iar disciplina investițională a consolidat planurile noastre de dezvoltare pe termen lung.

Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina) și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?

Contextul geopolitic și crizele suprapuse au accentuat presiunea asupra securității energetice și au creat incertitudini în lanțurile de aprovizionare. Costurile au fluctuat într-un ritm alert, iar planurile de investiții au avut nevoie de recalibrări periodice. Totuși, experiența acumulată în 2024, când, în ciuda provocărilor din piață, am depășit planul anual și am realizat 112% din investițiile programate, ne-a oferit încrederea și disciplina necesare pentru a menține direcția și în 2025. În același timp, noile măsuri fiscal-bugetare au amplificat nevoia de predictibilitate, motiv pentru care am pus accent pe dialogul constant cu autoritățile și pe evaluarea atentă a impactului asupra proiectelor în curs.

Aceste evoluții au confirmat importanța investițiilor în rețele moderne, capacități de producție și stocare, precum și soluții digitale. Noi am continuat să prioritizăm proiectele care consolidează reziliența rețelei, deoarece stabilitatea infrastructurii rămâne esențială pentru funcționarea întregii economii.

Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Punctele tari ale mediului de afaceri din România includ potențialul ridicat pentru investiții, deschiderea tot mai mare către inovație, nivelul bun de pregătire al profesioniștilor și oportunitățile oferite prin fondurile europene. România beneficiază de o poziție strategică în regiune, ceea ce susține proiectele de infrastructură esențiale pentru creșterea rolului său în piața energetică europeană.

Pe de altă parte, mediul de afaceri se confruntă cu provocări care țin de instabilitatea legislativă, birocrație, durate extinse pentru obținerea avizelor și lipsa unui cadru unitar care să încurajeze investițiile pe termen lung. Aceste elemente pot încetini proiectele strategice, în special în sectoare unde implementarea depinde de autorizări complexe, așa cum este energia.

Acum, la finalul anului, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Ne dorim un cadru legislativ stabil, dialog constant și măsuri coerente care să susțină investițiile esențiale pentru infrastructura energetică. Este nevoie de o abordare coordonată între instituții, astfel încât marile proiecte de distribuție, producție și stocare să avanseze într-un ritm adecvat pentru obiectivele naționale și europene. Așteptăm, de asemenea, un nivel mai ridicat de agilitate administrativă, pentru că accelerarea tranziției energetice depinde în mod direct de claritatea și predictibilitatea procesului de avizare.

Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?

Primul punct al strategiei este dezvoltarea accelerată a portofoliului de energie regenerabilă și a proiectelor de stocare. Aceste investiții consolidează independența energetică a României și îmbunătățesc flexibilitatea sistemului.Al doilea punct vizează modernizarea infrastructurii de distribuție prin digitalizare, automatizare și lucrări extinse de creștere a rezilienței. Prioritatea noastră este să asigurăm o rețea capabilă să integreze un volum tot mai mare de regenerabile și să ofere un nivel ridicat de calitate a serviciilor.
Al treilea punct privește eficientizarea operațională și optimizarea proceselor interne, cu susținere din partea unor soluții digitale moderne și a unui model de guvernanță orientat spre rezultate. Ne concentrăm pe procese, tehnologie și performanță, astfel încât să protejăm sustenabilitatea pe termen lung a Grupului.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?

La nivel mondial, provocările vor avea legătură, cel mai probabil, cu prelungirea tensiunilor geopolitice, presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare și costurile de finanțare. Industria energetică va continua să gestioneze echilibrul dificil dintre decarbonizare, securitate energetică și accesibilitatea energiei.
Pentru România și pentru companiile din energie, anul 2026 va aduce provocări legate de integrarea pe scară largă a noilor capacități regenerabile, dezvoltarea rapidă a infrastructurii de rețea și implementarea proiectelor de stocare. Ritmul tranziției energetice va depinde de capacitatea de a avansa cu proiectele strategice într-un cadru predictibil, susținut de reglementări clare și proceduri administrative eficiente. Industria va avea nevoie de investiții majore, de cooperare între actori și de o abordare tehnologică avansată pentru a susține un echilibru stabil într-un context global marcat de incertitudine.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.