Europa are nevoie de o abordare unitară în domeniul energiei, avertizează Alessio Menegazzo, CEO și country manager PPC în România.
În lipsa unor politici comune, bazate pe cooperare și viziune integrată, Uniunea Europeană riscă să rateze șansa de a deveni o economie robustă și competitivă.
Menegazzo a subliniat că fragmentarea deciziilor la nivel național și reglementările excesiv de locale pot afecta securitatea energetică și dezvoltarea economică a Europei.
„Dacă rămânem blocați în interese naționale, vom pierde oportunitatea de a construi o Europă orientată spre bunăstare”, a punctat executivul, adăugând că actualele crize energetice și geopolitice accelerează schimbarea comportamentului consumatorilor. Tot mai mulți aleg independența energetică, fenomen vizibil prin creșterea numărului de prosumatori.
În opinia sa, o altă vulnerabilitate majoră este lipsa colaborării reale între sectorul public și cel privat. „România a pierdut oportunități importante din cauza lipsei de co-creare a politicilor, nu doar de consultare”, a explicat Menegazzo, subliniind că parteneriatul între autorități și mediul de business este esențial pentru valorificarea investițiilor și reducerea vulnerabilităților economice.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.