Are loc cel de-al doilea tur al alegerilor legislative franceze, iar francezii vor afla dacă partidul lui Jordan Bardella, liderul extremei drepte – partidul Rassemblement National (Reunirii naționale), supranumit ”Regele TikTok” va reuși să obțină majoritatea absolută și dacă Bardella va fi noul premier al Franței.
Autoritățile franceze au înregistrat peste 50 de agresiuni fizice asupra candidaților și activiștilor electorali în timpul campaniei electorale, a declarat ministrul de Interne al țării, Gérald Darmanin, în contextul în care îngrijorarea cu privire la violențele politice a crescut înainte de al doilea tur al alegerilor cu miză istorică din Franța, potrivit CNN.
Emmanuel Macron a grăbit organizarea alegerilor după ce a dizolvat Adunarea Națională, după ce au venit rezultatele la alegerile europene. În fața rezultatelor de netăgăduit ale extremei drepte, președintele francez a luat o decizie care a surprins pe toată lumea.
Ajuns pe primul loc în primul tur, cu 33,4 %, Rassemblement National, al lui Jordan Bardella, pare favorit în al doilea tur. Totuși, ultimele sondaje arată că nu s-a jucat ultima carte, după cum comentează La Libre Belgique.
Retragerea multor candidați, pentru a putea pune o stavilă extremei drepte ar putea schimba datele problemei. Succesorul lui Marine Le Pen ar putea să nu reușească să își pună planurile în practică, scrie sursa citată.
Potrivit unui sondaj Ipsos-Talan realizat pe un eșantion de 10.000 de alegători pentru Le Monde, France Televisions și Radio France, Rassemblement National și aliații săi ar obține între 175 și 205 mandate în cel de-al doilea tur. Ar fi cel mai mare grup din Adunarea Națională, pentru că Noul Front Popular ar obține între 145 și 175 de locuri și majoritatea prezidențială, Ensemble, între 118 și 148 de mandate.
Potrivit rezultatelor sondajului Institutului Elabe pentru BFMTV și La Tribune Dimanche, Rassemblement National ar lua între 200 și 230 de mandate. Ar deveni astfel prima forță politică în Adunarea Națională, dar nu ar avea majoritatea absolută. Noul Front Popular ar obține între 165 și 190 de mandate, în timp ce majoritatea prezidențială (Ensemble) nu ar obține decât între 120 și 140 de mandate.
Protecție suplimentată de teama unor confruntări
Franța s-a confruntat cu tensiuni ridicate în perioada premergătoare alegerilor din această duminică. Ministrul de Interne Darmanin a declarat că au fost trimiși 30.000 de polițiști suplimentari pentru a se asigura că nici extrema stângă, nici extrema dreaptă nu reușesc să „creeze dezordine”.
Politicienii au avertizat în repetate rânduri că o victorie a extremei drepte ar putea provoca proteste uriașe pe străzi, iar președintele francez Emmanuel Macron a declarat chiar că „războiul civil” ar putea izbucni dacă extrema stângă sau dreapta câștigă cu o marjă mare în turul doi al scrutinului de duminică.
Situația actuală este rezultatul unui „pariu” electoral făcut de președintele Macron la începutul lunii iunie – după ce Reuniunea Națională, partidul de extremă dreapta condus de Marine Le Pen, a preluat conducerea în cadrul alegerilor europarlamentare și locale de la 9 iunie. Macron a dizolvat Adunarea Națională, Camera Inferioară a Parlamentului Francez și a declanșat alegerile antipicate, o decizie luată, în opinia mai multor analiști, în speranța de a asigura o majortiate a coaliției sale în Adunarea Națională.
Șocul a venit weekend-ul trecut, atunci când, după victoria de proporții istorice la europarlamentare, partidul fondat de familia Le Pen a realizat o performanță similară în primul tur al alegerilor legislative anticipate. În aceste circumstanțe, Reuniunea Națională este la un pas de a numi primul premier de extremă dreapta din istoria celei de a Cincea Republici Franceze, instaurată în 1958 de Charles de Gaulle.
În Franța, premierul este numit de președinte și doar Adunarea Națională îl poate demite. Așadar, în situații în care un partid politic obține președinția iar altul majoritatea în camera inferioară a parlamentului, cele două trebuie să colaboreze pentru a putea forma un guvern, după cum explică France 24.
Partidul istoric al extremei drepte franceze a fost fondat la începutul anilor 1970 de către Jean-Marie Le Pen, acum în vârstă de 95 de ani. Strategia de îmbunătăţire a percepţiei publice, începută în urmă cu un deceniu de fiica sa, Marine Le Pen, care a curăţat imaginea partidului şi a renunţat la declaraţiile antisemite şi rasiste ale fondatorului său, îşi găseşte acum punctul culminant cu Jordan Bardella.
Încă necunoscut publicului în urmă cu cinci ani, tânărul s-a impus în timp record într-un peisaj politic în plină reînnoire şi „a sedus toate categoriile”, rezumă Frederic Dabi, expert în sondaje publice, citat de agenția France Presse.
Este supranumit ”Regele TikTok” pentru că, dintre cele mai vizionate 10 videoclipuri TikTok dintre conturile personalităților politice franceze, nouă au fost publicate de Jordan Bardella, candidatul RN, scrie BFMTV. Jordan Bardella nu are genul de experiență sau priceperea la care alegătorii francezi se așteaptă în mod normal de la cei care îi guvernează, însă are un canal de TikTok care ajunge de multe ori în topul celor mai vizionate.
Președintele partidului de extremă dreapta Reuniunea Națională și-a folosit canalele de pe rețelele sociale pentru a câștiga mai mulți oameni de partea partidului pe care îl reprezintă, în special tineri, ceea ce a ajutat RN să obțină o victorie clară în fața centriștilor lui Macron.
„Suntem pregătiți să guvernăm”, a declarat Bardella într-un interviu pentru RTL. Ce părere are despre votanții care încă se tem de ascensiunea extremei drepte? „Vremurile s-au schimbat”, i-a liniștit el.
Oamenii de afaceri francezi îngrijorați că reformele din ultimii ani ar putea fi stopate
Cei mai importanți oameni de afaceri francezi s-au reunit vineri și sâmbătă la Aix en Provence, îngrijorați de faptul că în urma alegerilor de duminică reformele din ultimii ani ar putea fi stopate, iar Franța se va confrunta cu un val de falimente și proteste, scrie Reuters.
Partidele de extremă dreapta și stânga vor să anuleze unele dintre reformele lui Macron, de la creșterea vârstei de pensionare până la eliminarea impozitului pe avere, pe activele financiare.
Alegătorii ar putea da partidului lui Macron o înfrângere decisivă într-un scrutin despre care sondajele sugerează că vor oferi extremei drepte cele mai multe locuri în parlament.
„Suntem foarte îngrijorați de ceea ce se va întâmpla”, a declarat Ross McInnes, președintele companiei aerospațiale Safran, pentru Reuters. „Orice configurație politică va ieși din votul de duminică, probabil că suntem la sfârșitul unui ciclu de reforme care a început acum zece ani”.
„Nimic bun nu iese niciodată din haos. Nu știu ce se va întâmpla, dar Franța este o țară care a mai văzut tulburări sociale înainte”, a spus șeful unui mare grup industrial francez.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania