Guvernul urmărește finalizarea pachetului doi de reducere a deficitului, pe care premierul Ilie Bolojan l-ar vrea adoptat prin asumarea răspunderii în cel mult două săptămâni. În acest pachet sunt prevăzute mai multe măsuri de diminuare a cheltuielilor statului, inclusiv cu reduceri de personal în administrația centrală și locală, dar ar urma să apară și noi taxe.
Documentul prevede creșterea bazei de calcul a CASS la 90 de salarii minime brute pe țară pentru românii care obțin venituri din activități independente; în prezent, baza de calcul este de 60 de salarii minime, notează RRA. Măsura ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2026.
Tot de atunci ar trebui să fie introdusă o cotă forfetară de cheltuieli de 30% asupra venitului brut anual încasat din chirii, iar proprietarii care închiriază pe termen scurt vor fi obligați să utilizeze aparate de marcat și să emită bon fiscal pentru a putea fi impozitați.
O altă măsură propusă este majorarea cotelor de impozit pentru câștigurile la bursă, adică a veniturilor obținute din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate. Cotele de impozitare de 1% și respectiv de 3% cresc la 2% și la 4%.
Aceste prevederi se adaugă celor privind taxarea multinaționalelor exact în zona în care își exportă profiturile.
Se prevede introducerea unei taxe fixe de 25 de lei pentru fiecare colet de sub 150 de euro care vine din afara Uniunii Europene, precum China sau Turcia. Ministerul Finanțelor se așteaptă să obțină numai din această taxă în jur de 1,3 miliarde de lei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.