Un purtător de cuvânt al Airbus a anunţat că grupul aeronautic european şi compania Turkish Airlines au ajuns la un acord de principiu privind ”o comandă importantă de avioane comerciale”.
Acordul este ratificat şi va fi făcut public în următoarele zile, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.
Sâmbătă, oficialii de la Turkish Airlines au discutat la Istanbul cu Airbus despre o potenţială comandă de 355 de avioane noi.
În timpul întâlnirii, oficialii de la Turkish Airlines şi-au exprimat interesul pentru achiziţionarea a 75 aeronave de mari dimensiuni A350-900 şi 15 avioane de mari dimensiuni A350-1000, precum şi 250 modele A321neo, cât şi cinci avioane cargo A350F, pe lângă celelalte 10 modele A350-900 pentru care s-au stabilit detaliile de livrare.
Dacă se concretizează, comanda va fi cea mai mare din istoria companiei aeriene din Turcia.