FacebookTwitterLinkedIn

Acţiunile Atos au crescut cu 21% vineri, după ce Le Figaro a anunţat că Airbus „a purtat discuţii avansate” cu Atos asupra BDS, compania ce asigură comunicaţiile pentru agenţiile militare şi de spionaj franceze.

Potrivit unor surse familiarizate cu subiectul, Airbus se află în discuţii cu Atos pentru a cumpăra divizia acestuia de securitate cibernetică BDS, notează Reuters. Până în prezent, cele două companii au refuzat să comenteze „zvonurile” pe această tematică.

În martie 2023, oficialii Airbus declarau că nu vor face o ofertă pentru un pachet de 29,9% din divizia Evidian a Atos, redenumită ulterior Eviden, afirmația ducând la scăderea acţiunilor Atos. Cu toate acestea, CEO-ul Airbus, Guillaume Faury, preciza la acea vreme că este încă deschis către un parteneriat strategic, punctează și news.ro.

Airbus a renunţat la idee după ce managerul de fonduri speculative Christopher Hohn şi alţi investitori s-au opus acesteia pe motiv că Evidian este o „companie cu efect de pârghie”, care ar dilua calitatea afacerii Airbus. Acum, Le Figaro a scris că Airbus se află în discuţii avansate cu consiliul de administraţie al Atos cu privire la o achiziţie mai restrânsă a afacerii BDS.

Viitorul Atos a fost supus atenţiei guvernului francez de când acţiunile sale s-au prăbuşit anul trecut. De cealaltă parte, Airbus se află în plină reorganizare.

În concluzie, analiștii în domeniu susțin însă că Airbus este îngrijorat de faptul că poziţia sa într-o industrie de apărare din ce în ce mai concentrată pe software ar fi în pericol dacă activităţile Atos ar fi absorbite de un rival precum producătorul francez de electronice de apărare Thales.

Deși Thales a fost ocupat să achiziţioneze active în acest an, acesta a negat că ar fi interesat să cumpere o participaţie la Eviden.