FacebookTwitterLinkedIn

Grupul aeronautic european Airbus a precizat că se aşteaptă ca traficul aerian să continue să crească în următoarele două decenii, estimând că până în 2045 numărul de pasageri se va dubla la aproximativ 10 miliarde de persoane pe an, pe baza unei rate medii de creştere de 3,9%.

Prognoze similare au fost deja publicate de IATA – Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian – care reprezintă peste 370 de companii aeriene, aproximativ 85% din traficul aerian global, notează Agerpres.

Airbus, un competitor al Boeing, se aşteaptă până în 2045 la o cerere de peste 42.000 de avioane, aproape jumătate (19.820) fiind necesare doar pentru a înlocui actuala flotă, iar 22.240 aeronave sunt alocate pentru creşterea traficului, conform previziunilor sale privind piaţa globală a aviaţiei. 

Aproximativ 19% din noua flotă va fi formată din avioane comerciale de mari dimensiuni. Motoarele creşterii sunt urbanizarea, avansul economii şi sporirea clasei de mijloc, a precizat grupul aeronautic european.

În viitor, călătoriile aeriene vor fi organizate într-un mod mai descentralizat, pe fondul majorării cererii pentru oraşe mai mici, în detrimentul celor mari. De asemenea, Airbus atrage atenţia asupra urgenţei noilor conexiuni oraşele de mărime medie şi marile huburi. Ca rezultat, cererea pentru avioane cu consum eficient de combustibil şi zboruri pentru distanţe medii va fi ridicată.

Grupul aeronautic european a informat că are în catalogul de comenzi cereri pentru mai mult de 9.000 aeronave.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai