FacebookTwitterLinkedIn

Air France-KLM a plasat o comandă fermă către Airbus pentru patru avioane de marfă și trei de pasageri, a anunțat vineri compania aeriană franco-olandeză, ca parte a eforturilor de reînnoire a flotei sale.

Patru avioane de marfă Airbus A350F, care vor fi livrate în a doua jumătate a anului 2026, vor fi operate de Martinair în numele KLM Cargo și vor avea baza pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, notează Reuters.

Aeronavele A350F vor înlocui patru avioane Boeing 747F utilizate în prezent, menționează compania aeriană, comanda adăugând-se la una anterioară pentru patru avioane de același tip plasată în decembrie 2021. Acestea oferă o reducere cu 40% a emisiilor de CO2, comparativ cu avioanele Boeing și sunt mai puțin zgomotoase.

„Sunt încântat să anunț că diviziile de marfă ale KLM și Air France vor opera în curând cele mai silențioase și mai avansate avioane de marfă disponibile pe piață”, a declarat directorul general al grupului, Benjamin Smith.

Cele trei avioane suplimentare de pasageri A350-900 pentru Air France, care vor avea baza pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, vor înlocui modelele din generația anterioară. Livrările sunt așteptate în 2024.