Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul rețelei Mega Image, a anunțat deschiderea la Bucureşti a unui centru de tehnologie numit AD/01, care va ajunge la aproximativ 250 de specialiști în următorii ani. Acest „studio tech” va juca un rol esențial în consolidarea capacităților Ahold Delhaize în segmentul digital, de date și tehnologie.
Procesul de recrutare a început deja și se va concentra în primul rând pe piața românească, cunoscută pentru rezervoarele sale mari de talente tehnice din Europa.
Echipele de la Bucureşti vor lucra la proiecte IT de dezvoltare web şi aplicaţii, dar şi la proiecte strategice în eCommerce, Infrastructură, Date, Fidelizare, Core Retail și altele.
„Marile noastre branduri locale se străduiesc să creeze cea mai bună experienţă locală de cumpărare. Ca parte a ambiţiilor noastre tehnologice, ne concentrăm pe oferirea unor experienţe digitale perfecte, fie că este vorba de experienţe în magazin, la casele de marcat sau în zonele din spatele scenei. Odată cu nevoile în evoluţie ale clienţilor noştri apar noi provocări, motiv pentru care creăm AD/01. Acest studio tehnologic va reuni specialişti pentru dezvoltarea de inovaţii care să servească oamenilor de azi şi de mâine şi să deservească toate mărcile noastre europene. În acest fel, investim şi pe piaţa din România, unde operăm deja prin brandul nostru local Mega Image.”, a declarat Wouter Kolk, CEO Ahold Delhaize Europe & Indonesia.
Ahold Delhaize a preluat anul trecut reţeaua Profi în România de la MidEuropa Partners, într-o tranzacţie estimată la 1,3 miliarde de euro (pre IFRS), cea mai mare din istoria retailului autohton. Profi are 1.650 de magazine, iar Mega Image are aproximativ 1.000 de unități. Împreună, acestea au înregistrat o cifră de afaceri de 20,3 miliarde de lei în 2022.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania