FacebookTwitterLinkedIn

Compania daneză Agreena le propune fermierilor români înscrierea într-un program de stocare a carbonului în terenurile agricole, cu scopul sprijinirii acestora ”în tranziția verde”. Concret, compania se oferă să le emită certificate de CO2, în schimbul unei taxe lunare de 100 de euro.

”Fermierii sunt într-o poziție privilegiată și pot să facă parte din schimbare, deoarece au potențialul de a schimba practicile care nu numai că reduc emisiile, ci și stochează carbon în solurile lor, aceasta fiind cea mai rentabilă eliminare a carbonului. Solurile reprezintă al doilea cel mai mare absorbant de carbon din lume (în afară de oceane)”, spune compania.

Potrivit Agreena, prin generarea de certificate de CO2, există ”un nou flux de venituri disponibil care poate sprijini tranziția ecologică”.

Agreena creează certificate de CO2 pe care le oferă fermierilor, care le pot păstra ori le pot vinde.

Fermierii interesați să se implice în demersul inițiat de Agreena nu înregistrează niciun cost inițial, iar fiecare certificat este echivalent cu o tonă de CO2 .

Există o taxă lunară de abonament de 100 de euro, iar Agreena percepe o taxă de emisie de 15%. Deci, 15% din certificatele eliberate fiecărui fermier merg la Agreena”, precizează compania, la solicitarea Forbes România.

Fermierii pot opta să vândă aceste certificate independent sau prin intermediul Agreena, către cumpărători precum multinaționale, IMM-uri regionale sau companii din lanțul de aprovizionare agricol sau din comerțul cu amănuntul.

”Pașii sunt următorii: fermierul se înscrie în platformă și introduce datele din câmp pentru a calcula potențialul de câștig, apoi acesta planifică strategia de management al câmpului cu sprijinul consilierilor. După recoltare, fermierul raportează datele reale din câmp pentru transmiterea datelor finale. Urmează procesul de monitorizare, raportare, verificare și emitere din partea noastră, urmând ca fermierul să primească certificatele verificate și alege cum să le utilizeze mai departe”, arată compania.

România este a șasea țară din Uniunea Europeană cu cea mai mare suprafață agricolă.

Agreena citează date furnizate de Agenția Europeană de Mediu care susține că, la nivel global, agricultura generează aproximativ 24% din gazele cu efect de seră din atmosferă, utilizează 70% din resursele de apă potabilă ale lumii, și provoacâ 78% din poluarea apei.

Piața creditelor de carbon ar putea depăși valoarea de 50 de miliarde de dolari în 2030, iar potrivit Agreena, certificatele de eliminare a carbonului sunt cele mai solicitate.

De asemenea, reabilitarea solurilor agricole degradate poate elimina 51 de gigatone de dioxid de carbon din atmosferă, influențând majorarea producției globale de alimente cu 17,6 megatone pe an.

Agreena a intrat inițial pe piața românească în 2019, sub numele de Commoditrader, înainte de a dezvolta primul program de certificare a carbonului din sol din Europa, acreditat internațional.

Compania daneză are o prezență în 14 țări și peste 571.000 de hectare în administrație și nu are, momentan, planuri de extindere în Africa, India sau China.