FacebookTwitterLinkedIn

Valurile de caniculă şi majorarea preţurilor la gaze naturale au condus la creşterea utilizării petrolului pentru producţia de electricitate, arată ultimul raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA). Aceasta a avertizat că majorarea marchează slăbiciunile apărute în economiile ameninţate de recesiune.

Agenția Internaţională a Energiei: „Preţurile la gaze naturale şi electricitate au crescut la noi valori record, ceea ce a stimulat tranziţia de la gaze la petrol în unele ţări”, conform Agerpres.

Raportul IEA a îmbunătăţit estimările privind cererea mondială de petrol în 2022 până la 2,1 milioane de barili pe zi, cu 380.000 de barili pe zi mai mult decât estima în luna iunie.

IEA susţine că în luna iulie producţia mondială de petrol a depăşit nivelul maxim atins înainte de pandemie, ca urmare a unei producţii peste aşteptări a Rusiei, care a atins 10,8 milioane de barili pe zi, pe fondul unor exporturi importante spre Asia.

Potrivit IEA, pentru prima dată în istorie, China a depăşit Europa în calitate de principală destinaţie pentru ţiţeiul rusesc.

Agenţia Internaţională a Energiei consideră că este puţin probabil ca OPEC+ să-şi majoreze producţia în lunile următoare pentru că dispune de capacităţi de rezervă limitate.