„A fost un an în care a trebuit să schimbăm foarte, foarte multe lucruri din mers. Rezultatul pe care l-am obţinut la 15 octombrie 2020 este o plată de 656 milioane de euro, bani europeni efectiv care au intrat în ţară. În principal, ceea ce ne bucură cel mai mult este că, din această sumă, 415 milioane de euro au ajuns în investiţii, adică în lucruri cuantificabile, clare şi benefice pentru agricultura şi pentru satul românesc”, a punctat Mihai-Liviu Moraru, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, anul trecut, agenția efectuase plăți în valoare de 524 milioane de euro.