FacebookTwitterLinkedIn

Piața autohtonă de învelitori metalice care s-a ridicat anul trecut la 66 milioane de euro, în scădere cu aproximativ 3% față de anul precedent.

„De-a lungul timpului, din 2007 de când am demarat activitatea la Bilka Steel şi până în prezent, am investit permanent în dezvoltarea  companiei. Pentru ca în 2012 să putem vinde peste 2 milioane de metri patraţi de ţiglă metalică efortul investiţional s-a ridicat la peste 5,5 milioane de euro” Horațiu Țepeș, proprietar Bilka Steel.

,,Am încheiat 2007 cu 2 milioane de lei şi cu doar 2 angajați, iar după 5 ani am ajuns la 74 milioane lei și la un număr de 64 de angajați. Premisele acestei creșteri au stat în planul de investiţii şi în abordarea corectă a afacerii cu privire la distribuitori şi la clientul final, însă a fost foarte importantă şi resursa umană. Ne lăudăm cu faptul că media de vârstă a echipei de vânzări este demnă de invidiat chiar și pentru o echipă de fotbal, anume 27 de ani” a mai spus Horațiu Țepeș.

Bilka Steel a înregistrat în primele 6 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 31 milioane lei, în creștere cu peste 28% față de aceeași perioadă a lui 2012. Pentru sfârșitul lui 2013 reprezentantul BILKA estimează o creștere similară cu cea din prima jumătate a anului, cu vânzări de aproximativ 3 milioane metri patraţi de ţiglă metalică.